SUA oferă 10 milioane de dolari pentru informaţii financiare despre Hamas

  • Statele Unite oferă până la 10 milioane de dolari pentru informaţii despre cinci finanţatori Hamas.
  • De asemenea, americanii caută informaţii care ar putea duce la perturbarea mecanismelor financiare ale grupului militant palestinian, a anunţat vineri Departamentul de Stat, potrivit Reuters.
287 afișări
Imaginea articolului SUA oferă 10 milioane de dolari pentru informaţii financiare despre Hamas

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

Cei cinci finanţatori sunt Abdelbasit Hamza Elhassan Khair, Amer Kamal Sharif Alshawa, Ahmed Sadu Jahleb, Walid Mohammed Mustafa Jadallah şi Muhammad Ahmad 'Abd Al-Dayim Nasrallah, care au fost desemnaţi anterior terorişti globali de către SUA, a spus departamentul prin intermediul unui comunicat.

Primul finanţator, cunoscut sub numele de Hamza, are sediul în Sudan, a gestionat numeroase companii din portofoliul de investiţii al Hamas şi a fost implicat în transferul a aproape 20 de milioane de dolari către Hamas, a spus departamentul. El este legat de preşedintele sudanez Omar Bashir şi de grupuri islamiste care subminează stabilitatea în Sudan, potrivit Departamentului de Stat.

Trei dintre agenţii Hamas citaţi - Amer Kamal Sharif Alshawa, Ahmed Sadu Jahleb şi Walid Mohammed Mustafa Jadallah fac parte din reţeaua de investiţii a grupului în Turcia, a mai spus departamentul.

Nasrallah are legături strânse cu entităţi iraniene şi a fost implicat în transferul a zeci de milioane de dolari către Hamas, inclusiv aripa sa militară, a transmis agenţia.

Recompensele vor fi oferite pentru informaţii despre orice sursă de venit pentru Hamas, donatori importanţi, instituţii financiare care facilitează tranzacţiile pentru Hamas, companii-paravan şi scheme criminale de care beneficiază organizaţia, a precizat Departamentul de Stat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici