Sumele alocate Magistralei 5 "Drumul Taberei-Universitate", reduse la mai puţin de jumătate

Bugetul alocat Magistralei 5 "Drumul Taberei-Universitate" au fost redus, motivul diminuării sumelor alocate în 2012 pentru acest obiectiv fiind rectificarea bugetară executată conform OUG 13 din luna august a acestui an, informează miercuri Metrorex.

1323 afișări
Imaginea articolului Sumele alocate Magistralei 5 "Drumul Taberei-Universitate", reduse la mai puţin de jumătate

Sumele alocate Magistralei 5 "Drumul Taberei-Universitate", reduse la mai puţin de jumătate (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Ordonatorul de credite - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - s-a asigurat însă ca, prin rectificarea bugetară, sumele alocate să fie suficiente pentru derularea lucrărilor până la sfârşitul acestui an, urmând ca pentru anul viitor suma necesară să fie prinsă în buget", precizează sursa citată.

Estimările conducerii Metrorex erau ca în cursul anului 2015 să fie puse în funcţiune primele trenuri pe linia 5, de la Râul Doamnei şi de la staţia Valea Ialomiţei, până la Eroilor.

Cu o lungime totală de aproximativ şase kilometri, tronsonul va avea zece staţii de metrou: Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor. Acesta va acoperi, în principal, un bazin cu un număr de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei.

Bugetul iniţial pentru Magistrala 5 metrou era de aproximativ 380 de milioane de lei, iar în urma rectificării suma a ajuns la mai puţin de jumătate, Ministerul Transporturilor fiind, de altfel, cea mai afectată dintre instituţii.

Concret, bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a fost redus, în urma rectificării, cu 1,25 miliarde lei, la 13,42 miliarde lei, cea mai mare parte a banilor fiind tăiaţi de la cofinanţarea proiectelor cu fonduri externe nerambursabile postaderare, respectiv suma de 1,01 miliarde lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici