Alessandro Matri a mărturisit la televiziunea italiană că se temea că are o boală gravă. Fostul atacant spune că totul a început după transferul la Milan.

Foto: wikipedia
„Credeam că am scleroză multiplă”.
Alessandro Matri, fostul atacant al lui Juventus și Milan, a vorbit deschis despre depresia prin care a trecut. Fotbalistul de 42 de ani a povestit totul în emisiunea „Ballando con le Stelle”, de pe Rai1.
Matri concurează în pereche cu Giada Lini. Pasul decisiv, spune el, a fost să le vorbească celor apropiați despre ce simțea.
Perioada cea mai grea a avut-o în sezonul 2013/14, la Milan, imediat după anii petrecuți la Juventus. Milan îl cumpărase atunci de la torinezi pentru 11 milioane de euro. Atacantul venea după două titluri cu Juventus.
„Am început să trăiesc rău, mă închideam în casă seara. Am trăit eșecul de la Milan ca pe un doliu, mă simțeam o povară”.
Matri spune că și-a pierdut atunci stima de sine și încrederea. „Am devenit vulnerabil, am căzut într-o depresie pe fond de ipohondrie”.
Și-a încheiat cariera în 2020, cu peste 300 de meciuri și 92 de goluri în Serie A. A mai jucat la Lazio, Fiorentina, Cagliari și Sassuolo și are șapte selecții în naționala Italiei.
În vestiar, spune Matri, e greu să vorbești despre asemenea lucruri. „Un fotbalist crede că e supererou, îi e frică să vorbească despre astea cu antrenorul, cu colegii sau cu președintele. Așa, fiecare își ține toate fricile pentru el”.

Foto: wikipedia
El a ales să nu tacă. A găsit puterea să se destăinuie soției, Federica Nargi, și părinților. „Am avut prezența de spirit și curajul să le spun Federicăi și părinților mei că mi-era frică să nu am ceva”. A urmat terapia.
„Mă simțeam îngrijit și protejat, am mers la analiză și mi-a fost din ce în ce mai bine”.
Fricile nu au dispărut cu totul. „Încă mai am mici frici, fac analize la fiecare șase luni. Trăiesc cu asta, dar mai bine”.
Un rol important l-au avut fiicele lui. „Nașterea fiicelor mele m-a distras de la problemă”.