Swiss Re va concedia 1.150 de angajaţi

Grupul elveţian Swiss Re, a doua mare societate de reasigurare din lume, a anunţat joi că va concedia circa 10% din personal, respectiv 1.150 de angajaţi, în următorul an, pentru a reduce cheltuielile.

17 afișări
Imaginea articolului Swiss Re va concedia 1.150 de angajaţi

Swiss Re va concedia 1.150 de angajaţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Swiss Re a anunţat, în februarie, că vizează scăderea costurilor cu 400 milioane de franci elveţieni până în 2010. Compania are, la nivel global, peste 11.500 de angajaţi.

În urma declaraţiilor de joi, acţiunile Swiss Re au urcat cu 7,2%, în contextul creşterii indicelui pan-european al industriei asigurărilor cu 5,6%.

Grupul a anunţat, totodată, promovarea lui Agostino Galvagni, membru în consiliul de administraţie, în funcţia de director operaţional.

În februarie, directorul general Jacquas Agrain a fost înlocuit cu expertul în reasigurări Stefan Lippe, promovat din poziţia de director operaţional.

Schimbările de la conducerea Swiss Re fac parte din programul de reorganizare al grupului, care a pierdut un miliard de franci în 2008 şi a revizuit în sens negativ valoarea activelor cu şase miliarde de franci, acceptând totodată, din lipsă de opţiuni de finanţare, o infuzie de capital de trei miliarde de franci de la miliardarul american Warren Buffet.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici