Taxe mai mari pentru maşinile second hand. Primarii susţin ideea promovată de ministrul Mediului

  • Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că ia în calcul să majoreze taxele auto pentru a descuraja înmatricularea maşinilor second hand în România.
  • Primarii susţin ideea, a dezvăluit ministrul, însă o astfel de măsură nu va putea fi luată deocamdată.
4672 afișări
Imaginea articolului Taxe mai mari pentru maşinile second hand. Primarii susţin ideea promovată de ministrul Mediului

Sursa foto: MediafaxFoto

„Am avut o discuţie lungă, de două-trei ore, cu Asociaţia Municipiilor, Asociaţia Oraşelor şi Asociaţia Comunelor, unde cei de la masă (primarii - n.r.) au susţinut clar o descurajare a înmatriculării maşinilor second hand în România şi au spus clar: taxare! Există la nivelul autorităţilor locale o presiune uriaşă la înmatriculări. Era un domn primar la masă şi spunea că vin 40-50 de cereri de înmatriculare de la aceeaşi persoană. Sunt oameni care cu asta se ocupă”, a declarat ministrul Mediului, marţi, la TVR.

Demnitarul a mai spus că majorarea taxelor auto este solicitată de numeroşi primari.

„Există o posibilitate, dar orice majorare de taxe sau orice taxă nouă trebuie pregătită, conform legii, cu 6 luni înainte, să nu fie cu aplicabilitate de pe o zi pe alta. Dacă se va ajunge la o astfel de decizie şi, din ce am înţeles de la unii reprezentaţii unor autorităţi locale, vor susţine în interesul localităţilor pe care le conduc, în interesul municipiilor”, a explicat Tanczos Barna.

Ministrul Mediului a dezvăluit faptul că majorarea taxelor ar putea fi rediscutată de guvernanţi în anul 2023.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici