Teodorovici: Proiectele care pot beneficia de fonduri UE vor fi finanţate mai repede din buget

Proiectele care pot beneficia de fonduri UE vor fi finanţate de la bugetul de stat foarte rapid, după care se va solicita Comisiei Europene decontarea, iar cheltuiala va intra pe deficit dacă nu este considerată eligilibilă, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

469 afișări
Imaginea articolului Teodorovici: Proiectele care pot beneficia de fonduri UE vor fi finanţate mai repede din buget

Teodorovici: Proiectele care pot beneficia de fonduri UE vor fi finanţate mai repede din buget (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

"Vom lansa finanţări publice pe toate zonele eligibile pe fonduri europene, într-un ritm foarte rapid, după care nota pentru decontare a acestora se va face din fonduri europene. Este un principiu pe care de ani de zile îl spun şi la care trebuie să ajungem: cheltuim tot circuitul public din economie, după care cer la comisie decontarea pe ceea ce este eligibil. Diferenţa se duce probabil pe deficit, că e normal să fie aşa şi e normal să ne dezvoltăm. Fără o astfel de abordare, nu ne putem dezvolta la viteza pe care ne-o dorim cu toţii pentru a recupera decalajele economice faţă de celelalte state membre din Uniunea Europeană", a spus Eugen Teodorovici, marţi, în discursul susţinut la forumul "Noile linii de finanţare, noi oportunităţi de dezvoltare pentru România".

Teodorovici a mai afirmat că va aloca o zi pe săptămână din timpul său de lucru pentru a aborda chestiuni "sensibile" cu ministrul pentru Fonduri Europene, Marius Nica, pentru ca ulterior acestea să fie "puse la punct", doarece el doreşte să înceapă cu dreptul noul exerciţiu financiar şi nu vrea să mai fie repetate greşelile din perioada 2007-2013.

"Vom finanţa în primul şi în primul rând din bugetul de stat, ca orice fel de proiect şi tip de proiect. Orice se poate deconta din fondurile europene şi după aceea venim cu nota de plată la domnul ministru Nica, pentru a deconta din fondurile europene. E o schimbare de viziune care se va simţi", a mai spus ministrul Finanţelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici