TikTok se confruntă cu o audiere decisivă care i-ar putea decide soarta în SUA

  • TikTok şi compania mamă ByteDance se confruntă luni cu o audiere ce poate fi decisivă pentru soarta sa.
  • Aceasta are loc în cadrul unei dispute menite să blocheze începând cu 19 ianuarie o lege care interzice aplicaţia, relatează Reuters.
  • TikTok este utilizată de 170 de milioane de americani.
Urmărește
98 afișări
Imaginea articolului TikTok se confruntă cu o audiere decisivă care i-ar putea decide soarta în SUA

Curtea de Apel a Statelor Unite pentru Districtul Columbia va audia pledoariile cu privire la contestaţia juridică a TikTok, deţinută de chinezi, în mijlocul ultimelor săptămâni ale campaniei electorale prezidenţiale din 2024.

Atât candidatul republican la preşedinţie Donald Trump, cât şi vicepreşedintele Kamala Harris sunt activi pe TikTok, încercând să atragă electoratul tânăr.

TikTok şi ByteDance susţin că legea este neconstituţională şi încalcă dreptul la liberă exprimare al americanilor, afirmând că este „o abatere radicală de la tradiţia acestei ţări de a susţine un internet deschis".

Stimulată de îngrijorarea parlamentarilor americani că partea chineză ar putea accesa date despre americani sau i-ar putea spiona cu ajutorul aplicaţiei, măsura a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare în Congresul SUA în aprilie, la doar câteva săptămâni după ce a fost introdusă.

ByteDance a declarat că o cesiune „nu este posibilă din punct de vedere tehnologic, comercial sau juridic" şi, fără o hotărâre judecătorească, va duce la o interdicţie fără precedent la 19 ianuarie.

Judecătorii Sri Srinivasan, Neomi Rao şi Douglas Ginsburg vor analiza provocările legale aduse de TikTok şi de utilizatori.

TikTok şi Departamentul de Justiţie au solicitat o hotărâre până la 6 decembrie, ceea ce ar putea permite Curţii Supreme a Statelor Unite să ia decizia înainte ca orice interdicţie să intre în vigoare.

Preşedintele Joe Biden a semnat legea în aprilie, dând ByteDance termen până la 19 ianuarie să vândă TikTok sau să se confrunte cu o interdicţie, dar ar putea prelungi termenul cu trei luni dacă ByteDance demonstrează că face progrese în vederea vânzării.

Casa Albă şi alţi susţinători ai legii au declarat că măsura este o provocare la adresa proprietăţii chineze a aplicaţiei, şi nu o mişcare de eliminare a TikTok. Casa Albă a declarat că doreşte ca proprietatea chineză asupra aplicaţiei să înceteze din motive de securitate naţională, dar nu şi interzicerea TikTok.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici