UE ar putea facilita mutarea sediilor băncile britanice în zona euro în contextul Brexit – surse
Banca Centrală Europeană (BCE), care supervizează sistemul bancar în zona euro, a primit numeroase întrebări din partea unor companii de profil din Marea Britanie, astfel că a căutat metode de accelerare a procedurilor de autorizare.
În acest context, procedura de autorizare va suspenda analizarea modelelor financiare utilizate pentru determinarea riscurilor intrării în incapacitate de plată, cu condiţia ca băncile să respecte standardele actuale ale autorităţilor britanice de reglementare, au explicat sursele citate.
„Resursele sunt limitate. Am putea găsi o modalitate de a accelera procedurile. Sistemul financiar european vrea să continue să funcţioneze”, a declarat un oficial UE, sub protecţia anonimatului.
O astfel de situaţie riscă să accelereze planurile băncilor cu sedii centrale în Marea Britanie de a se muta în spaţiul Uniunii Europene după Brexit. Ar urma să fie avantajate oraşe precum Frankfurt, Paris, Luxemburg şi Dublin, în detrimentul Londrei.
Banca Centrală Europeană a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.
Citeşte şi: Goldman Sachs va transfera sute de posturi din Marea Britanie ÎNAINTE de finalizarea negocierilor BREXIT
Citeşte şi: Liderii europeni vor participa în luna aprilie la un summit dedicat procedurii Brexit – surse
Citeşte şi: Deputatul înarmat Rădulescu, legea Brexit ratificată de regina Marii Britanii şi alegerile din Olanda. Iată tot ce trebuie să ştii VINERI despre săptămâna care tocmai se încheie
Citeşte şi: AVERTISMENTUL lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: Refuzul de a negocia un acord de Brexit ar fi DEFAVORABIL tuturor