UE decide, până la 1 decembrie, dacă reduce subvenţiile agricole pentru România şi Bulgaria

Uniunea Europeană (UE) va lua, până la 1 decembrie, o decizie privind reducerea subvenţiilor pentru agricultură acordate României şi Bulgariei, a anunţat, luni, Comisia Europeană, citată de Reuters.

2 afișări
Imaginea articolului UE decide, până la 1 decembrie, dacă reduce subvenţiile agricole pentru România şi Bulgaria

UE decide, până la 1 decembrie, dacă reduce subvenţiile agricole pentru România şi Bulgaria

Potrivit prevederilor incluse în tratatele de aderare ale celor două ţări, în primii doi ani de la dobândirea calităţii de membru al blocului comunitar, UE poate decide reducerea cu 25% a subvenţiilor pentru agricultură, în cazul în care constată că agenţiile de plăţi sunt ineficiente.

"Decizia trebuie luată până la 1 decembrie. Înainte de această dată se va transmite recomandarea Comisiei Europene", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului european, Mark Grey.

El a respins speculaţiile potrivit cărora Executivul european ar emite o recomandare la începutul lunii octombrie, în urma investigaţiilor desfăşurate recent în cele două ţări care au aderat la UE la 1 ianuarie 2007.

Unii politicieni europeni au susţinut că procesul de aderare a României şi Bulgariei la blocul comunitar ar fi trebuit definitivat mai târziu, clasificând sistemele administrative ale celor două ţări drept prea corupte şi incapabile de administrarea unor sume de ordinul mai multor miliarde de euro, furnizate de UE.

România şi Bulgaria vor primi mai multe miliarde de euro de la Bruxelles sub formă de ajutoare directe pentru agricultori şi fonduri pentru dezvoltare rurală, potrivit bugetului european programat pentru intervalul 2007-2013.

Decizia finală privind reducerea subvenţiilor pentru agricultură va reveni guvernelor celor 27 de state europene, în cazul în care Comisia va recomanda diminuarea ajutoarelor pentru cele două ţări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici