UE extinde interdicţia exportului de carne de porc din România şi Bulgaria

Experţii veterinari din Uniunea Europeană (UE) au extins perioada de interdicţie aplicată livrărilor de carne de porc din România şi Bulgaria în UE, întrucât îngrijorările privind bolile care afectează animalele din cele două state persistă, a anunţat, miercuri, Comisia Europeană, citată de Reuters.

3 afișări
Imaginea articolului UE extinde interdicţia exportului de carne de porc din România şi Bulgaria

UE extinde interdicţia exportului de carne de porc din România şi Bulgaria

Potrivit tratatelor de aderare a României şi Bulgariei la UE, autorităţile de la Bruxelles au interzis livrările de carne şi produse din carne de porc către celelalte state europene până la finele lunii septembrie a anului 2007, când urma să aibă loc următoarea evaluare, după descoperirea unor focare de pestă porcină.

"Considerăm că este necesar să prelungim aceste restricţii până la 31 iulie 2008 în cazul Bulgariei şi până la 31 decembrie 2009 în cazul României, întrucât pesta porcină nu este încă sub control în niciuna dintre aceste două ţări", se spune într-un comunicat al Comisiei.

Problema pestei porcine este considerată foarte severă în special în România, unde au fost raportate, în luna august, mai multe focare la ferme a căror producţie este destinată comerţului. De asemenea, numai în prima jumătate a anului 2007 au fost identificate 164 de focare de pestă porcină la crescătorii individuale.

În schimb, în Bulgaria au fost descoperite de la începutul anului numai trei focare de pestă procină, la crescătorii individuale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici