UE lansează o platformă pentru cumpărarea în comun de gaze non-ruseşti

Uniunea Europeană a lansat o platformă care permite ca ţările să cumpere în comun gaze şi gaze naturale lichefiate, în încercarea de a reduce dependenţa de combustibilii ruseşti şi de a se proteja împotriva şocurilor de aprovizionare, anunţă Reuters.

515 afișări
Imaginea articolului UE lansează o platformă pentru cumpărarea în comun de gaze non-ruseşti

Invazia Ucrainei de către Rusia, principalul furnizor de gaze al Europei, a împins preţurile deja ridicate ale energiei la niveluri record şi a pus UE în misiunea de a reduce dependenţa de combustibilii fosili ruşi prin creşterea importurilor din alte ţări şi prin extinderea energiei regenerabile.

Liderii ţărilor UE au aprobat, în cadrul unui summit desfăşurat luna trecută, achiziţia comună de gaze, lucru pe care membri printre care Spania şi Grecia îl solicitaseră, pentru a oferi un tampon împotriva unor potenţiale întreruperi ale aprovizionării. Rusia furnizează 40% din gazul UE.

Platforma nou-formată de reprezentanţi ai Comisiei şi ai ţărilor UE s-a reunit joi şi va pune în comun cererile ţărilor şi va coordona negocieerile cu principalii furnizori de gaze şi GNL.

Sistemul este voluntar, iar ţările nu sunt obligate să participe la el. Obiectivul este de a utiliza influenţa UE de cel mai mare cumpărător de gaze din lume pentru a atrage aprovizionarea "la preţuri stabile care să reflecte previzibilitatea şi dimensiunea pieţei comune a UE", a declarat Comisia Europeană.

Preţurile europene la gaz au crescut la niveluri record după ce Rusia a lansat ceea ce numeşte o "operaţiune militară specială" în Ucraina, iar analiştii au avertizat că dacă Europa se grăbeşte să cumpere volume mari de GNL din alte ţări decât Rusia, ţările mai sărace s-ar putea confrunta cu dificultăţi în a-şi permite aprovizionarea de care au nevoie.

UE s-a angajat să renunţe la combustibilii din Rusia până în 2027 şi va dezvălui în luna mai un plan detaliat în acest sens.

În prezent, depozitele de gaz ale UE sunt pline în proporţie de 26%. Ţările negociază o lege care să le impună să umple depozitele la cel puţin 90% din capacitate până la 1 noiembrie în fiecare an, începând din 2023, şi la 80% în acest an, unele state fiind preocupate de modul în care vor împărţi costurile aferente.

Comisia a declarat că platforma va sprijini, de asemenea, cumpărarea de hidrogen, în condiţiile în care UE încearcă să treacă în viitor de la gazele fosile la gaze cu emisii reduse de dioxid de carbon pentru a-şi îndeplini obiectivele privind schimbările climatice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ue,
achiziţie gaze,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici