Un gigant european anunţă restructurări. Nokia va concedia până la 14.000 de angajaţi în următorii ani

Nokia a anunţat că va concedia până la 14.000 de angajaţi în cadrul unui program de reducere a costurilor, în condiţiile în care clienţii producătorului finlandez de echipamente de telecomunicaţii îşi reduc cheltuielile.

641 afișări
Imaginea articolului Un gigant european anunţă restructurări. Nokia va concedia până la 14.000 de angajaţi în următorii ani

Grupul a declarat joi că vizează reduceri de costuri de până la 1,2 miliarde de euro până în 2026, în timp ce şi-a prezentat planurile de reducere a forţei de muncă la 72.000 - 76.000 de angajaţi, faţă de 86.000 în prezent.

O combinaţie între ratele mai mari ale dobânzilor şi o creştere globală mai lentă i-a determinat pe clienţi să facă reduceri de personal, a precizat Nokia. Vânzările grupului în al treilea trimestru au scăzut cu o cincime, notează Financial Times.

Măsura de reducere a costurilor urmează unui avertisment lansat luna aceasta de rivalul suedez Ericsson, care a anunţat că îşi va aprofunda propriile planuri de restructurare.

Ambele companii au sperat că recenta introducere a reţelelor 5G va impulsiona vânzările şi profiturile, dar, tehnologia nu s-a dovedit a fi catalizatorul de care au nevoie operatorii scandinavi.

"Cele mai dificile decizii de afaceri de luat sunt cele care au impact asupra oamenilor noştri. Avem angajaţi extrem de talentaţi la Nokia şi îi vom sprijini pe toţi cei care sunt afectaţi de acest proces", a declarat Pekka Lundmark, directorul general al Nokia.

"Resetarea bazei de costuri este un pas necesar pentru a ne adapta la incertitudinea pieţei şi pentru a ne asigura profitabilitatea şi competitivitatea pe termen lung", a adăugat el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici