Ungaria a cerut FMI să închidă biroul de la Budapesta. Fondul Monetar Internaţional a acceptat cererea

FMI a anunţat că nu intenţionează să numească un înlocuitor al actualului reprezentant în Ungaria, al cărui mandat se încheie în august, după ce autorităţile ungare au iniţiat procedura de închidere a biroului instituţiei la Budapesta printr-o scrisoare adresată directorului general al Fondului, Christine Lagarde.

2205 afișări
Imaginea articolului Ungaria a cerut FMI să închidă biroul de la Budapesta. Fondul Monetar Internaţional a acceptat cererea

Ungaria a cerut FMI să închidă biroul de la Budapesta (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Banca Naţională a Ungariei a cerut, luni, FMI să închidă biroul din Budapesta al instituţiei, despre care a afirmat că nu ar mai fi necesar, întrucât autorităţile ungare vor achita, probabil, împrumutul luat în 2008 de la Fond până la sfârşitul acestui an, înainte de scadenţă.

"Directorul FMI, Christine Lagarde, a primit o scrisoare din partea guvernatorului Băncii Naţionale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, care informa privind intenţia guvernului de a iniţia închiderea biroului din Budapesta. Întrucât mandatul actualului reprezentant al FMI în Ungaria, Irina Ivaşenko, urmează să se încheie la sfârşitul lunii august, iar FMI este prezent în ţările membre la invitaţia autorităţilor din aceste ţări, FMI nu va căuta să o înlocuiască", se arată într-un comunicat transmis de FMI.

Fondul intenţionează să continue cooperarea cu Ungaria în contextul consultărilor bilaterale perioadice, care au loc cu toate statele membre, se mai arată în comunicat.

În general, finalizarea unui acord de împrumut presupune şi închiderea biroului Fondului din ţara respectivă, întrucât relaţia foarte strânsă nu mai este necesară, dar decizia finală aparţine FMI, a scris cotidianul ungar Portfolio anterior anunţului FMI.

Guvernatorul băncii centrale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, i-a transmis o scrisoare directorului general al FMI, Christine Lagarde, în care afirmă că biroul din Budapesta al instituţiei internaţionale ar trebui închis, "menţinerea acestuia nemaifiind justificată", întrucât Ungaria "va plăti, probabil, un împrumut FMI luat în 2008 înainte de termen, până la sfârşitul acestui an". Matolcsy este reprezentantul Ungariei în Consiliul Guvernatorilor FMI, din care fac parte toate statele membre.

Scrisoarea transmisă conducerii FMI a fost postată şi pe site-ul băncii Ungariei. Matolcsy a notat şi că autorităţile de la Budapesta apreciază cooperarea cu reprezentantul FMI în Ungaria, Irina Ivaşenko, despre care a afirmat că a avut un rol cheie în succesul acordului cu Fondul.

"În lumina acestor lucruri, propun închiderea biroului local al FMI", a afirmat Matolcsy în scrisoarea de o pagină postat pe site-ul băncii.

Guvernul ungar a plătit cea mai recentă tranşă către FMI în iunie, de 310 milioane de euro, iar începând din august şi până în martie anul următor mai are de achitat 2,2 miliarde de euro, din care 1,85 miliarde de euro în acest an. În plus, banca naţională are obligaţii de plată de 730 milioane de euro până în vara anului următor, din care 360 de milioane de euro în acest an.

Ungaria a încheiat la sfârşitul anului 2008 un acord de împrumut în valoare de 20 de miliarde de euro cu FMI, UE şi Banca Mondială, în contextul izbucnirii crizei financiare globale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici