Vlădescu: Modificarea scrisorii suplimentare cu FMI ar fi o eroare

Modificarea scrisorii suplimentare la acordul cu Fondul Momentar Internaţional convenită la începutul lunii cu misiunea de evaluare a instituţiei ar reprezenta o eroare, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, înainte de întâlnirea cu liderii sindicali şi cu premierul Emil Boc.

16 afișări
Imaginea articolului Vlădescu: Modificarea scrisorii suplimentare cu FMI ar fi o eroare

Vlădescu: Modificarea scrisorii suplimentare cu FMI ar fi o eroare (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"Punctul meu de vedere este că modificarea scrisorii de intenţie ar fi o eroare", a precizat Vlădescu.

Întrebat dacă ar accepta o parte din propunerile înaintate de sidicalişti şi care sunt acestea, oficialul MFp a răspuns "veţi afla la sfârşitul discuţiilor", sugerând, astfel, că s-ar putea lua o decizie după întâlnirea care are loc la Ministerul Finanţelor Publice.

Surse guvernamentale au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că Executivul intenţionează să adopte în şedinţa de săptămâna viitoare scrisoarea de intenţie convenită cu FMI, după noi discuţii în Coaliţie şi cu sindicatele şi patronatele, dar fără să renunţe la diminuarea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%.

Liderii confederaţiilor sindicale au intrat la negocieri cu premierul Emil Boc şi cu ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, pentru a discuta despre măsurile cuprinse în scrisoarea de intenţie către Fondul Monetar Internaţional

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici