Vlădescu: Nu există propunerea de creştere a TVA la 25%

Guvernul şi misiunea FMI discută mai multe variante, inclusiv poesibile majorări de taxe, dar nu există o propunere privind creşterea TVA de la 19% la 25%, a declarat marţi ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

41 afişări
Imaginea articolului Vlădescu: Nu există propunerea de creştere a TVA la 25%

Vlădescu: Nu există propunerea de creştere a TVA la 25% (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

"Se discută mai multe variante. S-au discutat şi ieri şialaltăieri", a afirmat Vlădescu întrebat dacă FMI a cerut majorareacotei unice la 20% şi a TVA la 25%.

El a negat însă că ar fi fost propusă creşterea TVA de la 19% la25%.

Surse guvernamentale au declarat pentru Gândul că Fondul propuneo cotă unică în urcare de la 16% la 20% şi o TVA de 24%.

"Reprezentanţii FMI sunt foarte inflexibili şi nu vor să acceptenicio altă soluţie pentru scăderea deficitului. Nu mai au încredereîn nicio altă măsură care le-a fost propusă la negocieri. Vor săcrească şi cota unică şi TVA începând de mâine, nu de anul viitor",au spus sursele citate, potrivit "Gândul".

Deşi miniştrii care au negociat cu Fondul au prezentat din nouscheme de reducere în sectorul bugetar şi soluţii de genulconcediul fără plată pentru angajaţii la stat, reprezentanţii FMInu au fost convinşi că ele vor fi chiar puse în practică sau că vorduce la reducerea deficitului din acest an, se arată în materialulpublicat de "Gândul".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, căGuvernul are intenţia de a desfiinţa cota unică deimpozitare introducând un impozit lunar de 25% asupraveniturilor de peste 4.000 de lei, de a majora impozitul pe profitla 25% şi de a dubla valoarea taxelor şi impozitelor locale.

Antonescu a prezentat jurnaliştilor un document de lucru privindmodificarea Codului Fiscal pe care l-a atribuit MinisteruluiFinanţelor Publice. Documentul prezintă mai multe variante decreştere a impozitului pe profit de la 16% la 25%, respectiv pentrufirmele care au avut în anul precedent un profit de 20 de milioanede lei sau 40 de milioane de lei, precum şi pentru companiile cu orată a rentabilităţii mai mare de 9% sau de peste 15%.

Reprezentanţii patronatelor consideră că declaraţiile privindrenunţarea la cota unică sunt mesaje politice şi afirmă căadoptarea unei astfel de măsuri ar fi "cel mai catastrofal scenariu", care pusîn practică ar alunga investitorii şi ar duce la colapseconomic.

Ministerul Finanţelor Publice a transmis, printr-un comunicat,că declaraţiile lui Antonescu sunt pe moment doar speculaţii politice, darnu a negat explicit că ar putea fi adoptate astfel de măsuri.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici