Wolfgang Schäuble, ministrul german al Finanţelor: Germania şi Franţa speră să aibă în scurt timp un sistem fiscal unic pentru companii

Germania şi Franţa speră să ajungă la un acord privind un sistem fiscal unic în cazul companiilor până la alegerile parlamentare programate în iunie, afirmă ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble.

589 afișări
Imaginea articolului Wolfgang Schäuble, ministrul german al Finanţelor: Germania şi Franţa speră să aibă în scurt timp un sistem fiscal unic pentru companii

Wolfgang Schäuble, ministrul german al Finanţelor: Germania şi Franţa speră să aibă în scurt timp un sistem fiscal unic pentru companii

"Plănuim să ajungem la un acord privind nu doar principii fiscale comune în cazul corporaţiilor, ci pentru crearea unui sistem comun", a declarat Wolfgang Schäuble în cursul unui seminar desfăşurat marţi la Berlin.

Ministrul german al Finanţelor a subliniat că Germania şi Franţa încearcă să ajungă la un acord înaintea scrutinului parlamentar francez, programat pe 11 şi 18 iunie. "Timpul este scurt", a spus Schäuble, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Germania trebuie să rămână vigilentă, în contextul concurenţei fiscale internaţionale din ce în ce mai mari. Sistemul fiscal pentru companii este destul de competitiv în Germania, dar în alte zone "se întâmplă multe lucruri" care ar putea schimba situaţia, a subliniat oficialul german, referindu-se probabil la modificările asociate Brexit şi la politicile economice ale Administraţiei SUA.

În urmă cu o săptămână, Germania şi Franţa au pledat pentru implementarea unor măsuri pentru consolidarea zonei euro, una dintre propuneri referindu-se la armonizarea impozitelor corporaţiilor. Wolfgang Schäuble, ministrul german al Finanţelor, şi omologul său francez, Bruno Le Maire, au anunţat crearea unei comisii care va formula propuneri înaintea unei reuniuni bilaterale programate în luna iulie.

"Am discutat ani întregi despre progresele în aprofundarea integrării zonei euro, dar lucrurile nu avansează suficient de rapid ori nu merg departe atât cât ar trebui. Suntem determinaţi să facem lucrurile să meargă mai rapid şi mai departe", a afirmat Bruno Le Maire.

Germania şi Franţa fie vor propune un sistem comun pentru taxele datorate de companii, fie vor insista pentru accelerarea implementării unui sistem la nivelul Uniunii Europene, a spus atunci Schauble. "Considerăm Brexit o oportunitate pentru companiile noastre de a deveni mai atrăgătoare decât erau. Rolul nostru este să creăm bogăţie pentru ţară, să creăm locuri de muncă. Prin Brexit apar oportunităţi şi trebuie să profităm de ele", afirma Le Maire.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici