XTB: Alimentele, victime sigure ale noilor tarife anunțate de Trump. Nota de plată ajunge la consumatori
Totuși, anumite state importante precum Regatul Unit, Japonia și cele din Uniunea Europeană, au reușit să obțină reduceri parțiale ale tarifelor, dar efectele asupra prețurilor deja se resimt. În cele din urmă, costul final va fi suportat de către consumatorii americani.
Chiar dacă acordul cu Uniunea Europeană a redus tariful de la 30% la 15%, această taxă este, totuși, considerabilă. În termeni simpli, o taxă de 15% pentru un produs de 100 de dolari înseamnă că firma importatoare va plăti 115 dolari, adică o diferență care, cel mai adesea, se reflectă în prețul final plătit de consumator.
Americanii resimt deja efectele inflației și ale creșterii costului vieții. Impunerea unor noi tarife suplimentare pe bunuri importate din UE, precum uleiul de măsline, brânzeturile sau vinurile, va amplifica presiunea financiară asupra gospodăriilor. Comparativ cu perioada anterioară inaugurării președintelui Trump, barierele comerciale sunt acum cu mult mai ridicate, explică Radu Puiu.
Companiile care aduc bunuri din străinătate trebuie să plătească aceste taxe guvernului federal. În practică, acest cost este transferat, total sau parțial, clienților. Asta înseamnă că orice tarif nou introdus va duce, în cele din urmă, la scumpiri pentru populație.
Cazul bananelor din 2023
Cazul bananelor din 2023 este deja emblematic. La acel moment, SUA a importat banane în valoare de peste 2 miliarde de dolari, în special din Guatemala și alte țări din America Centrală, neavând capacitatea climatică și agricolă necesară pentru a produce suficient pe plan intern. Așadar, orice tarif nou aplicat bananelor se va traduce aproape automat în prețuri mai mari pe rafturi, fără vreo soluție de înlocuire cu producție locală.
Situația este similară și dacă vorbim despre cafeaua braziliană, vizată de un tarif de 50%. Datorită profilului aromatic unic, cafeaua din Brazilia nu poate fi reprodusă în SUA. În consecință, americanii care o preferă vor fi nevoiți să accepte scumpirea produsului sau să renunțe la el, un compromis nedorit într-o economie cu inflație ridicată, adaugă analistul financiar.
Problema principală este că multe produse alimentare, de la cafea la fructe tropicale, nu pot fi cultivate sau produse în SUA din cauza lipsei de teren agricol și a climei nepotrivite. Prin urmare, ideea potrivit căreia tarifele vor stimula producția internă în domeniul alimentar este, în multe cazuri, o iluzie.
Realitatea economică, mult mai dură
Deși susținătorii politicii tarifare argumentează că aceasta va proteja locurile de muncă și va stimula producția internă, realitatea economică este mult mai dură. În majoritatea cazurilor, consumatorul american nu are alternative reale și va plăti prețul integral al acestor politici.
Tarifele nu sunt simple măsuri tehnice de ajustare a balanței comerciale, ci afectează prețurile din supermarket, costul construcției unei case, prețul unui plin de benzină sau chiar al unei cești de cafea. Iar pentru cetățenii cu venituri mici și mijlocii, ale căror bugete resimt deja greutatea inflației, aceste măsuri riscă să devină ultima picătură într-un pahar deja plin, subliniază Radu Puiu.