COMENTARIU Marius Oprea: Alegeri de Sfîntul Nicolae: nuieluşe argintate la partide scăpătate

În rugăciunea către Sfîntul Nicolae, cel care ne-a făcut astăzi pe toţi copii în aşteptarea cadourilor, creştinii îi cer acestuia să ne ocrotească, mai întîi şi mai întîi, ”de gîlcevile omeneşti” şi abia apoi urmează celelalte, începînd cu cutremurul.

991 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea: Alegeri de Sfîntul Nicolae: nuieluşe argintate la partide scăpătate

COMENTARIU Marius Oprea: Alegeri de Sfîntul Nicolae: nuieluşe argintate la partide scăpătate

Rugăciunea nu se potriveşte, în aparenţă, cu alegerile. Dar, la noi, la români merge. Cum spune soţia mea, nouă ne place să coborîm la deal şi să urcăm la vale; pe lîngă această comoditate funciară, mai avem şi o altă trăsătură de caracter: nu luăm în serios nimic şi nu ţinem la supărare, decît dacă cineva ori ceva ne atinge rău la buzunar, ori ne intră cu bocancii în viaţa personală. Aşa ceva ne-a provocat pandemia, dar împotriva ei nu se poate vota.

Altfel ar fi stat lucrurile dacă aceasta ar fi fost identificată, clar, evident, cu un duşman politic. Victima cea mai la îndemînă ar fi fost guvernul Dăncilă. Dacă doamna ”douăzeci-douăzeci” ar fi fost prim ministru în anul atît de frumos botezat de ea, în momentele dramatice ale sosirii Covid-19 pe plaiurile româneşti, dezastrul nu ar fi fost cu mult mai mare şi nici măsurile luate nu ar fi fost cu mult mai lipsite de coerenţă decît au fost. Cu siguranţă, s-ar fi dus la Piatra Neamţ şi ar fi plîns. Dar nu i-ar fi folosit la nimic această empatie feminină cu victimele: ar fi fost strivită, excedată de nebunia din jurul ei, amplificată de incompetenţa ”tovarăşilor de drum” din guvern şi mai ales de tirul opoziţiei şi al presei, care ar fi demonizat-o. N-ar fi avut capacitatea şi abilitatea de a filtra informaţiile privind răspîndirea bolii printr-un ”grup de comunicare strategică” şi astfel dimensiunile dezastrului, cu episoade dramatice pe care noi n-am apucat să le cunoaştem şi în consecinţă nici istoria nu le va consemna, n-ar fi inflamat populaţia României, ci doar amintita opoziţie.

Cu Viorica Dăncilă în fruntea guvernului, alegerile de azi ar fi fost cu rezultat previzibil: PSD-ul ar fi ajuns la un scor cu o cifră, iar PNL-ul, dirijat de la Cotroceni cu măiestrie într-o campanie demolatoare la adresa ”ciumei roşii”, n-ar fi avut probleme ca de mîine să facă guvern de unul singur. Aşa, acum, lucrurile sînt mult mai delicate. Guvernul Orban n-a putut să nu ia măsuri pentru stăvilirea pandemiei, care ne-au atins mai mult sau mai puţin pe toţi, fie că ne-am aflat sau nu, la un moment dat, în zone carantinate. Unele au fost disproporţionate în raport cu periculozitatea reală de răspîndire a virusului, precum închiderea şcolilor şi a pieţelor şi cu siguranţă că vor fi decontate electoral. Altele, precum măsurile luate împotriva credincioşilor, care la vreme de cumpănă fug să se închine la icoane, au stîrnit şi ele nemulţumiri. Şi toate se adună.

Că liberalii au preluat puterea după moţiunea de cenzură, a fost un mare succes politic, la vremea respectivă. Acum nu mai pare aşa, deşi n-a fost vina lor: nu puteau să prevadă că vor avea de lucru mai mult cu Covid-19 decît cu PSD-ul, că gestionarea unui dezastru le va înghiţi mare parte a eforturilor şi felii întregi din procentele pe care le-ar fi cîştigat azi, dacă ar fi rămas Dăncilă în fruntea guvernului. Această istorie contrafactuală are şi umorul ei negru: oricine îşi poate lesne imagina mulţimea de gafe şi de scandaluri care ar fi curs. Evident că unele au fost inevitabile, precum corupţia care a venit ”la pachet” cu pandemia, cu scandalurile cu ”măştile neconforme” şi alte achiziţii cinic dubioase care s-au făcut în numele salvării oamenilor, ori numirile politice scandaloase, la descentralizate, unde PNL-ul a copiat la indigo PSD-ul. Dar toate ar fi fost mult mai dramatice, într-o notă de comedie neagră, dată de prestaţia imaginară a doamnei Dăncilă, faţă cu dezastrul.

Sîntem însă astăzi, aici. Faţă în faţă, stau două fronturi: un popor dezamăgit şi fără prea mari aşteptări şi grupuri de oameni, organizaţi în partidele care gestionează democraţia pluralistă. Alegătorii nu-şi mai pun prea mari nădejdi în niciunul dintre aceste grupuri. Niciun partid nu oferă soluţia miraculoasă, niciunul n-a fost ocolit de testul guvernării, pe care l-au picat toate, pe rînd. Alianţa USR-PLUS vine într-una cu minciuna că ei ar fi alternativa, dar nu e uşor să uiţi cît de slab a fost guvernul tehnocrat al guvernului Cioloş, cu tot cu afacerile dubioase de prin toate ministerele, începînd cu Sănătatea tînărului Voiculescu, omul agreat de marile companii farma, şi încheind cu Ghinea, ministrul ”zero” al fondurilor eupopene. Despre restul (pesediştii, Ponta, ori partidul lui Băsescu) nici n-are rost să mai vorbim.

În aceste condiţii, pare totuşi că, deşi n-au avut şi nu au cum să pună greutăţile cu care se confruntă românii în spatele altcuiva, liberalii rămîn totuşi cu prima şansă. O fi bine? O fi rău? În orice caz, şampania de la Cotroceni, dacă va fi, va fi una acră. Situaţia în ţară e tragică, spitalele sînt arhipline, rata mortalităţii creşte şi putem ajunge, Doamne fereşte, să înmormîntăm morţii cu buldozerul, ca-n Brazilia, unde un preşedinte la fel de inconştent s-a jucat cu periculozitatea Covid-ului, din alte raţiuni decît la noi, unde adevărul legat de dimenisunile pandemiei a fost ascuns sub preş, pentru a se putea organiza alegerile de azi. Cel mai tîrziu, la sfîrşitul anului va veni o notă de plată greu de decontat.

Dar asta e altă poveste şi ea nu are legătură cu rezultatul alegerilor de azi. Cu toată realitatea tragică pe care va trebui să o înfrunte mai tîrziu (şi la care a contribuit din plin), Klaus Iohannis şi ”guvernul său” n-au scăpat nici de ”ciuma roşie”, care nu va fi distrusă şi liberalii nu vor guverna singuri, aşa cum s-ar fi întîmplat, dacă preşedintele ar fi gîndit şi el româneşte, coborînd la deal şi urcînd la vale. Încă o dată, istoria ne dovedeşte că cei care încearcă să ne schimbe destinul şi să ne tulbure, să ne scoată din nota specificului nostru naţional n-au şanse prea mari. Aici e vorba de continuitate milenară şi neîntreruptă. La aceste alegeri, Sfîntul Nicolae va împărţi tututor, ca întodeauna, şi bomboane, dar şi nuieluşe argintate, de merişor sălbatic. Una mare va merge sigur la Cotroceni.      

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici