COMENTARIU Lelia Munteanu: Iran. Cine e sortit spânzurătorii nu va muri înecat

Spre deosebire de toate celelalte proteste, înecate în sânge, acesta a căpătat consistenţă programatică, ritm şi dramatism pentru că l-au declanşat femeile şi copiii, adică acea parte a societăţii pe fruntea căreia scrie VIAŢĂ oricâtă moarte i-ai sta împotrivă. Acea parte a societăţii care are tatuat pe frunte proverbul care spune că, dacă eşti sortit spnzurătorii, nu mori înecat. Că trebuie să-ţi ridici destinul ca pe un steag şi că nu mai poţi da napoi.

Acestei părţi a societăţii i s-au adăugat zilnic cei care, indiferent de vărstă şi statut social, încep să se dezmorţească din frică, să înţeleagă că puterea ayatollahilor s-a epuizat şi că din venele acelora, deschise de cuvintele tăioase care se strigă în stradă, începe să se scurgă un amestec de petrol şi smirnă.

Ca niciodată, există şi un imn al protestelor, compus de Shervin Hajipour, un cunscut artist iranian, care l-a plătit câteva zile de puşcărie. El a avut ideea de a pune pe note citate din postările pe Twitter ale iranienilor, astfel încât "Baraye" a devenit programul politic al acestui protest.

Am vorbit cu prieteni din Tehran şi am înţeles că vom şti când, din miezul acestui protest, va izbucni flacăra revoluţiei. Va fi în dimineaţa în care demisiile din rândul Gardienilor, al celorlalţi conţopişti ai lui Dumnezeu vor atinge un număr semnificativ. O să urmeze o perioadă de haos şi depinde numai de cei din în stradă ca să dureze cât mai puţin. Iranienii au prilejul să se arate lumii aşa cum sunt: demni şi educaţi.

Vor veni a 38-a şi a suta noapte. Cuvântul-zmeu "Azadi" (Libertate) se va ridica tot mai sus deasupra bazarelor.

Încă o vreme oamenii vor mai avea de îndurat întrebarea acelui copil înţelept: "Doamne, de ce nu laşi soarele noaptea, cînd avem mai multă nevoie de el?".