COMENTARIU Marius Oprea / Liberalii: plastilina prezidenţială

Mai nou, Iohanns are un alt guvern ”al său”: cu Ciolacu. Mitul ”echipei cîştigătoare” s-a spulberat. Au pierdut tot. Nu numai guvernul, ci şi propriul partid. S-au trezit în situaţia în care n-au prea fost puşi, de-a lungul istoriei lor, românii – poporul liberal a fost trădat de însuşi vodă al lor.

8297 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea / Liberalii: plastilina prezidenţială

Iohannis, conectat cu PSD

Lui vodă i s-au alăturat imediat şi boierii, încercînd să salveze ce mai e de salvat, din puterea şi visteria lor. Oastea nu mai contează. N-a contat decît la Congres, unde şi-a făcut, o parte a ei, ce care s-a purtat ca o turmă, datoria – împiedicînd orice urmă de independenţă a partidului, faţă de voinţa lui Iohannis. PNL nu mai există, de fapt, de la ”alegerile interne” încoace. PNL e o plastilină prezidenţială.

După ”surse”, mîine are loc la partid o ”şedinţă decisivă”: se bifează voia preşedintelui – guvern cu PSD-ul. Se pare că nici măcar cu un premier liberal. Potrivit aceloraşi surse, mai mulţi lideri PNL au spus în partid că au vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis, care le-a sugerat să formeze un guvern cu PSD. Mă îndoiesc că au pus ei mîna pe telefon şi au format numărul preşedintelui. Nici nu cred că îl ştiu, pe de o parte, iar pe de alta, care dintre ei ar îndrăzni, mai ales în wek-end? Şi-ar da foc la valiză! Totuşi, e un semn, dacă informaţia e reală: Iohannis şi-a dedicat minute întregi din timpul lui liber, spre a se asigura că nu există defecţiuni şi că totul merge, conform planului său. Că nu vor exista ”defecţiuni”, în ceea ce cred că se va dovedi drept tranzacţia politică a deceniului: vînzarea unui partid, pentru asigurarea propriului post de la Cotroceni, aflat în pericol.

Pentru mine, e evident – şi nu cred că mă înşel cu Iohannis, cum nu m-am înşelat cu Băsescu. Lui Klaus Iohannis nu-i pasă, pentru că nu are idealuri. El are doar un ego exacerbat şi o neostoită sete de putere. Pentru el nu există un ”crez”, ci numai interese. Aşa s-a ales cu un număr de case mai mare decît ale lui Năstase. Aşa a ajuns preşedinte, făcîndu-i la început pe cei ce l-au cunoscut să creadă că se pot folosi de imaginea lui, de ins popular prin ”seriozitate”. Pînă ce, la modul cel mai serios, le-a tras, rînd pe rînd, covorul de sub picioare. Crin Antonescu şi Ludovic Orban, doi foşti preşedinţi ai liberalilor, pot povesti mult mai multe, decît pot eu.

Cînd în 2012 am lansat cartea ”Adevărata faţă a lui Traian Băsescu”, am fost supus unui adevărat linşaj mediatic. Am ajuns, pentru o mare parte din ”intelighenţia” trecută de partea lui Traian Băsescu cu arme şi bagaje, un paria, un om ”nefrecventabil”. Plătit de Voiculescu – numai pentru că Editura ”Jurnalul Naţional” a acceptat să-mi publice cartea. Dar nimeni altcineva nu a vrut-o. La ”Humanitas” nici n-am încercat. Da, am fost şi plătit, prin contract de drepturi de autor: 6% din preţul cărţii, fără TVA. Cartea a costat cinci lei. Altfel, volumul a fost un succes. S-au tipărit, în tiraje succesive, pentru a acoperi cererea pieţei, 70.000 de exeplare şi n-au existat retururi. Important e că tot ceea ce am afirmat acolo s-a adeverit. Inclusiv că Băsescu e de fapt ”Petrov”.

Prin urmare, îmi asum aceeaşi seriozitate a analizei, cînd afirm că preşedintele Iohannis n-a fost niciodată liberal. S-a folosit, se foloseşte şi acum de partid, ca vehicol. Acum, maşina galbenă a liberalilor, cu care a intrat în stîlp e în service - şi nu se ştie dacă va mai fi vreodată reparată. Se pregăteşte să se urce în ”Volga” roşie, a pesediştilor. Altfel, îl păştea suspendarea. Şi nu mai putea merge la schi, în Austria, decît ca particular. Cîţu, ”echipa cîştigătoare” au fost numai formule folosite, pentru a ajunge la situaţia actuală – în care Partidul Naţional Liberal execută, fără crîcnire, oricare ordin al său. Ceea ce se întîmplă, de la Congresul PNL încoace, astfel încît s-a ajuns la actuala formulă, un adevărat coşmar pentru liberalii sinceri şi adevăraţi: alianţa cu PSD-ul. Refacerea USL-ului.

Pesediştii consideră mezalianţa un fel ”Crucea Roşie” politică, după cum îi aud la televizor, în vreme ce viitorii aliaţi liberali mîrîie, socotind-o ”Crucea de Piatră”, dar nu întreprind nimic împotriva voinţei prezidenţiale. Vor, nu vor, îşi bat în aceste zile ultimele cuie în sicriul politic – după cum le-am prezis-o, de cînd Cîţu, un ins mărunţel şi guraliv, chiar comic, atunci cînd copiază seriozitatea şefului său, de care îl leagă doar aceeaşi insaţiabilă sete de putere, şi-a dezlănţuit astă vară recitalurile. Şi, cu ajutorul conjugat al fricii şi mitei, a ”cîştigat” partidul liberalilor. Sub oblăduirea binevoitoare a lui Ioahnnis. 

Într-una din primele sale reacţii de după congresul liberal, Ludovic Orban spunea că ”atunci cînd voi fi convins că PNL a devenit o carcasă care nu mai are nici o legătură cu partidul istoric, sînt gata să creez o construcţie politică”. Ar fi timpul să o facă. Dacă şi aşa nu e prea tîrziu.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici