COMENTARIU Marius Oprea. Pelerinii şi-au cîştigat dreptul la sfinţi

După aproape doi ani în care Biserica a fost tratată ca ”focar de infecţie Covid”, autorităţile par să fi înţeles că sănătatea sufetului o înrîureşte covîrşitor pe cea a trupului. Nu numai Dumnezeu a fost cel care le-a luminat mintea, dar şi faptul, evident chiar şi pentru specialişti, că nimeni n-a fost dovedit a se fi îmbolnăvit de la mersul la biserică, sau de la linguriţa de împărtăşanie. Nicio biserică n-a fost declarată de INSP ”focar de infecţie”, aşa cum le-au socotit unii politicieni, sau susţinători ai lor.

8801 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea. Pelerinii şi-au cîştigat dreptul la sfinţi
Am asistat, de la începuturile pandemiei de Covid şi pînă nu de multă vreme încoace, la o serie de derapaje comportamentale ale autorităţilor, ale unor factori politici ”progresişti” şi chiar ale unor jurnalişti, la adresa Bisericii. Ele au început cu lipsirea scandaloasă a morţilor de Covid de asistenţa religioasă, care a fost posibilă din cauza măsurilor excesive, impuse la începuturile pandemiei. În epoca uitată şi jenantă a ”izoletelor”. Am trăit timpuri cînd morţii erau îngropaţi goi, în saci de plastic, singurul lor acoperămînt fiind lemnul sicriului, am asistat la vînătoarea ”împărtăşaniei cu aceeaşi linguriţă” şi am urmărit slujbe ţinute de preot şi dascăl în biserica goală şi zăvorîtă, singuri printre sfinţii pomeniţi. Biserica şi credinţa au fost greu încercate, dar au ieşit, ca întodeauna, biruitoare. E un semn, al perceperii ei corecte, drept stîlp al neamului. 
 
Inclusiv ”raportarea Bisericii la vaccinare” a fost un subiect intens mediatizat. S-a vaccinat, sau nu Patriarhul? a fost un subiect intens dezbătut, de parcă decizia Preafericitului Daniel, de a păstra caracterul intim al actului medical, a fost un act de lezmaejstate, pe cînd preşedintele Iohannis şi premierul Cîţu se lăsau ”înţepaţi”, la ore de maximă audienţă, cu televiziune înghesuite în centrul de vaccinare, ca pe stadion.  Că Patriarhul  n-a făcut şi el din vaccinare un act mediatizat, aşa cum au făcut-o politicienii de la vîrful ţării, încercînd să se ofere ca ”putere a exemplului”, dar cu un efect invers decît cel scontat, a fost cea mai bună alegere pentru turma sa. Din care fac parte atît cei vaccinaţi, cît şi dintre cei ce privesc vaccinarea de-a dreptul ca pe un act diavolesc. Dar şi unii, şi alţii sînt făpturi ale Domnului şi, ca păstor, nu îi poţi alege pe unii în dauna altora, nu poţi trata oile turmei împărţidu-le, pentru că ar fi temeiul risipirii ei. 
 
Înţelepciunea aceasta simplă a avut cîştig de cauză. Inclusiv îndemnul recent al Patriarhului, adresat conducătorilor eparhiilor Bisericii, de a nu se alătura unei părţi sau alta, de a nu ţine partea cuiva anume, cît şi de a se respecta ”cu stricteţe sfatul medicilor şi măsurile sanitare”. Acest îndemn vine într-o văpaie a dezbaterii publice, care i-a împărţit, a cîta oară, pe români între ”vacinaţi”, adică cei impuri cumva şi ”antivaccinişti”, români puri şi neatinşi de ”acul diavolesc”. Echilibrul s-a stricat, a cîta oară, în societatea românească, acum din acest motiv.
 
După Revoluţie, nu e pentru prima oară. ”Omul nou” al comunismului, ajuns la maturitate în anii tranziţiei, a născut un tip special de intoleranţă agresivă. Pe care am văzut-o, de după prima mineriadă încoace, manifestîndu-se ”plenar”, în toate ocaziile ivite. Şi, din păcate, n-au fost puţine. Inclusiv din acest motiv, în România pluralismul politic nu dă naştere la dezbatere, ci la o hărţuială continuă, pînă la distrugerea totală a inamicului, proclamată şi dorită. Exemplele vin chiar de la preşedintele Iohannis, care şi-a promis sieşi şi le-a promis susţinătorilor distrugerea ”ciumei roşii” – cu care s-a împăcat acum, de nevoie.
 
Spre deosebire de această scenă tumultoasă, Biserica n-a declarat război nimănui, n-a răspuns nicicum la atacurile şi umilinţele la care a fost supusă. Sfinţii ei mucenici au stat închişi în racle, rugîndu-se pentru credincioşii lor, socotiţi de alţii dintre semeni ”pupători de oase”. Şi iată că rugăciunile lor au fost ascultate. Între aceşti rugători s-a aflat şi Sfîntul Dimitrie, ocrotitorul Bucureştiului, spre care pelerinii se îndreaptă în aceste zile, ori Icoana Maicii de la Nicula, la care se închină ardelenii, Sfînta Parascheva a moldovenilor şi Sfîntul Apostol Andrei, creştinătorul românilor. Prin rugăciunile sfinţilor, şi-au cîştigat oamenii dreptul de a fi pelerini la moaştele lor. 
 
Ar fi o trufie să gîndim altfel. Dar ca orice minune, şi aceasta poate fi stricată tot de oameni şi tot din trufie – trufia de a face paradă de credinţa lor, neaplecaţi spre rugăciune, ci spre fotografia ei.  
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici