Ion CristoIu: B. Brănişteanu: „Rolul principal al presei este cel al criticei”

  • Ion CristoIu: Înţelegerile de la Moscova din decembrie 1945 au dat drum liber în România alegerilor zise şi libere. La ordinul Moscovei, Guvernul Groza deschide un pic supapa autoritarismului pentru a lăsa să iasă un firicel de presă liberă. Aşa se face că în ziua istorică de sîmbătă 13 aprilie 1946 reapare ziarul Adevărul
  • Ion CristoIu: Adevărul nu mai era Adevărul de pe vremuri. Independenţa sa era controlată, chiar dacă fără încrîncenarea cu care erau urmărite alte gazete, cele ale Opoziţiei în special. Chiar din primul număr ziarul ţine să atragă atenţia că pe vremuri a fost de partea URSS.
  • Ion CristoIu: E limpede că Adevărul dintre 1946-1947 nu va fi Dreptatea, sau Liberalul. Dar nici Scînteia, ba chiar nici Tribuna Poporului. Angajamentul privind critica constructivă, chiar dacă prin invocarea adevărului, ne spune însă că ziarul nu va fi un adversar al regimului Groza.
204 afișări
Imaginea articolului Ion CristoIu: B. Brănişteanu: „Rolul principal al presei este cel al criticei”

Ion CristoIu: B. Brănişteanu: „Rolul principal al presei este cel al criticei”

Înţelegerile de la Moscova din decembrie 1945 au dat drum liber în România alegerilor zise şi libere. La ordinul Moscovei, Guvernul Petru Groza deschide un pic supapa autoritarismului pentru a lăsa să iasă un firicel de presă liberă. Aşa se face că în ziua istorică de sîmbătă 13 aprilie 1946 reapare ziarul Adevărul.

Ziarul fusese suspendat în decembrie 1937 printr-un decret emis de Guvernul Goga. Acum era expus pe tarabe cu pretenţia de ziar independent într-o presă violent partinică, atît la Putere, cît şi Opoziţie. Adevărul nu mai era Adevărul de pe vremuri. Independenţa sa era controlată, chiar dacă fără încrîncenarea cu care erau urmărite alte gazete, cele ale Opoziţiei în special. Chiar din primul număr ziarul ţine să atragă atenţia că pe vremuri a fost de partea URSS:

„Am stăruit de trei ani încoace, ca guvernele noastre să caute o înţelegere cu Rusia Sovietică. A susţinut nevoia unei asemenea înţelegeri cu argumente democratice. Am socotit că liniştea şi frica nu pot fi definitiv asigurate, câtă vreme suntem într’-o tensiune cu marele nostru vecin del a răsărit. Am socotit mai ales că dacă nu ne înţelegem cu dânsul, vina e mai mult a noastră.” („ADEVERUL“ din 13 iulie 1924)

Primul număr nu ne poate spune prea multe despre poziţia ziarului în contextul crîncenei bătălii de presă între Putere şi Opoziţie din anii 1944-1947. Pe dreapta sus e republicat un text al lui Constantin Mille din decembrie 1913.Sigur e că numele care semnează în acest prim număr sînt o garanţie că ziarul nu va fi, precum ziarele Puterii, sau ale Opoziţiei:
Galerii de luptă politică: Tudor Arghezi, Em. Socor, Gr. Graur, Sergiu Dan, F. Brunea- Fox, Şerban Cioculescu.

Textul programatic se intitulează Continuăm, şi e semnat de Barbu Brănişteanu, directorul ziarului.

„Nu avem nici sentimentul, nici credinţa că începem ceva nou. Noi nu facem decât să continuăm acţiunea şi lupta, pe care a dus-o timp de decenii acea mare instituţie democratică« ce a fost «Adevărul» şi vlăstarul său mai tânăr «Dimineaţa».

Suntem deci hotărîţi să continuăm opera acestei instituţii. Ea nu a fost nepărtinitoare, ea nu a fost şi nu a voit să fie apolitică. Nici noi nu vom face altfel. Noi am stat şi stăm pe tărâmul democraţiei. Pentru noi a face politică democrată însemnează a practica adevărul şi a apăra libertatea şi dreptatea. De altfel, între toate aceste idealuri este o strânsă legătură cauzală. Într’adevăr, una fără cealaltă nu este nici imaginabilă, nici viabilă. Slujirea lor strînsă a împlântat în noi, curajul sincerităţii.

Noi n’am fost şi nu vom fi niciodată ai cuiva, nici ai vreunui guvern, nici al vreunui partid. Noi suntem cu toţi aceia care apără idealul democratic, cu oricine practică adevărul şi dreptatea. Am socotit întotdeauna că rolul principal al presei este cel al criticei, al criticei sincere, convinse, conştientă de ţelurile ce urmăreşte. Că sinceritatea şi adevărul nu sunt întotdeauna comode nici pentru cel care le practică, nici pentru cei asupra cărora le practică, – o ştim. Am putea spune, cu poetul clasic, că am iubit adevărul şi dreptatea şi de aceea a trebuit să suferim exilul, injurii, persecuţii şi osânda cea mai crudă ce poate lovi un om al condeiului, interdicţia de a-l putea folosi.

Dar această eclipsă a trecut. Ea a putut face întuneric în jurul nostru, dar nu în noi. Am gândit la multe, am supus unei examinări critice însăşi activitatea noastră şi când a sunat iarăşi ceasul liberării, în care am sperat, de care, mai mult decât atâţia eram convinşi că va veni, că trebue să vie, ne-am decis să reluăm firul de unde fusese brusc întrerupt şi să aducem vremii noui contribuţia experienţei şi a activităţii noastre.

Nu am fost şi nu suntem dintre aceia cari cu fanatism se pun pe terenul că tot ce fac şi spun «ai noştri» e bun, tot ce spun şi fac ceilalţi, e rău. O asemenea atitudine nu este în nici un caz, rezultatul judecăţii, ci al prejudecăţii. A recunoaşte şi adversarului dreptatea sa este tot atât de util unei politici sănătoase, cât îi este utilă practica adevărului, sincerităţii.

Nu e oare suficient să ne amintim de experienţa fascistă mussoliniană şi de cea nazistă hitleriană şi antonesciană, pentru a vedea unde duce abaterea de la acest principiu?

Trecem acum printr’o vreme grea, de mari tranziţii şi transformări. Orbi ar trebui să fim, ca să nu recunoaştem că la aceste vremi noi, trebuie să vie şi vin tot mai mult la conducere, oameni noui. Noi nu ne sfiim să spunem că, în linii generale, vederile noastre, se ating cu cele ale democraţiei socialiste pentru pregătirea căreia am luptat o viaţă şi care este acum pe cale de a se realiza la noi, ca şi în cele mai multe părţi ale continentului european, după ce în Rusia e înfăptuită. Dar tocmai de aceea, revendicăm pentru noi dreptul de a critica notele şi greşelile, omeneşte inevitabile, tocmai ale acelora care se cred şi sunt chemaţi să ducă la realizare idealurile scumpe, pentru care am luptat şi suferit. S’a mai spus în decursul istoriei moderne a tarii noastre, că la vremuri noui, trebuie oameni noui. Dar noi credem că la vremuri noui, trebue mai vârtos metode noui. Şi nu e deloc un paradox, dacă spunem că cele mai bune metode noui, sunt acele metode cunoscute din vechi, pentru a căror sinceră aplicare însă împrejurările nu erau coapte atunci. Chiar dacă momentul de faţă nu ar aduce decât numai o sporire a influenţei clasei muncitoare şi nu încă o înscăunare exclusivă a ei la conducerea statului, aceasta ar însemna totuşi, — după o vorbă a lui Jaurès — stabilirea influenţei adevăratei clase intelectuale, care este muncitorimea, fiindcă chiar dacă nu e savantă, e însă singura care nu are niciodată nevoie de minciună.

Într’un timp în care totul pluteşte în vag, în care ţara, nu din vina democraţilor sinceri, dar nu chiar fără nici o vină din partea lor, se găseşte într’o situaţie foarte delicată, în care se produce lichidaţrea definitivă a greşelilor trecute, a unui război nenorocit, în care zeci de mii de oameni au pierit zadarnic, cred că putem spune,—chiar noi, care totdeaun ne-am ferit de obişnuitele fraze grandilocvente, dar goale, — că cel mai elementar patriotism ne impune o clară cumpănire a tot ce vorbim şi scriem.

Premisa ce trebuie admisă acum în orice polemică politică de presă este buna credinţă a adversarului. Admiţând aceasta, se poate discuta orice, se poate spune şi vom spune tot adevărul care singur poate determina realizarea progresului democratic şi social, de neimaginat fără independenţă şi libertate.

A fost o vreme când toţi oamenii de stânga erau proclamaţi apatrizi. Dar- Lenin şi Stalin au dovedit că biruinţa ideilor democratice şi socialiste creează adevăratul patriotism,f iindcă creează pentru toţi fiii ei, adevărata Patrie.”

E limpede că Adevărul dintre 1946-1947 nu va fi Dreptatea, sau Liberalul. Dar nici Scînteia, ba chiar nici Tribuna Poporului. Angajamentul privind critica constructivă, chiar dacă prin invocarea adevărului, ne spune însă că ziarul nu va fi un adversar al regimului Groza. Cu toate acestea, ţinuta sa intelectuală, numele de prestigiu ale colaboratorilor şi un anume echilibru impus de Barbu Brănişteanu, fac din ziar o instituţie deosebită într-o lume tulbure.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici