Ion Cristoiu: Concediaţi de la STB pentru „Rupere de proclamaţii”

Cei doi mari ziarişti. Aplecarea asupra lui Pamfil Şeicaru, provocată de o deraiere – tipică mie – de la studiul principal, îmi poate fi folos – îmi dau seama pe măsură ce înaintez în cercetarea destinului de excepţie a marelui gazetar şi pentru volumul dedicat lui Stelian Popescu.

Din start se desprind cîteva adevăruri despre deosebirile însemnate dintre cei doi mari jurnalişti şi mari patroni de presă. Iată cîteva, deocamdată doar schiţate, urmînd ca ulterior să le transform în pagini de carte:

Pamfil Şeicaru e un Self Made Man. Stelian Popescu a primit de a gata Universul, nu doar ca redacţie, conţinut, bază materială, dar şi ca domeniul al cititorilor şi abonaţilor. Pamfil Şeicaru a luat totul de la capăt. Plecat de la Cuvîntul, înfiinţează în 1929 Curentul. Pe piaţă sînt deja două mari trusturi de tradiţie – Adevărul şi Universul – care-şi împart cititorii. Pe partea Dreaptă, unde vrea să pătrundă Pamfil Şeicaru, domină Universul. În materie de politică stăpîneşte Adevărul. În materie de fapt divers dictează Dimineaţa. Şi cu toate acestea, Curentul îşi face loc şi ajunge la un tiraj respectabil. Mult mai important, forţa lui Pamfil Şeicaru, doar forţa sa, face din Curentul cel mai temut ziar al vremii. Nici Adevărul, şi nici Universul n-au o pană atît de tare precum cea a lui Pamfil Şeicaru. Stelian Popescu scrie şi el un comentariu redacţional. Nu e zilnic, precum la Şeicaru, şi mai ales nu e atît de percutant. Pamfil Şeicaru depăşeşte cu mult graniţele simplei gazetării. Stelian Popescu se păstrează în limitele gazetăriei. Forţa sa constă în managementul de presă mai mult, dar mai puţin în forţa condeiului personal. Adevărul şi Dimineaţa au la nivel de redacţie mai mulţi condeieri de talent decît Curentul. Nici unul însă nu-l egalează pe Şeicaru. Dar mai ales nici unul nu e proprietarul ziarului. Cînd scrie Şeicaru tăria e dublă. Una dată de forţa scriiturii, alta dată de postura de director, în virtutea căreia un atac din comentariu poate fi mărit pînă la un atac angajat de întregul ziar.

*

Din ziare. Universul, miercuri, 20 Aprilie 1938

„Concedieri de la Societatea tramvaielor Bucureşti

Societatea comunală a Tramvaielor – Bucureşti comunică cum că următorul personal a fost concediat din serviciul S.T.B.:

1. – Rogojan Şerban, funcţionar, pentru manifestări politice;

2. – Pîrbu Const, funcţionar, pentru manifestări politice în birou;

3. – Iordache Const, controlor, pentru propagandă politică şi colectare de bani;

4. – Rădulescu Const, lucrător, pentru discuţii politice urmate de bătaie;

5. – Dumitru Nicolae, electrician, pentru discuţii politice cu bătaie;

6. – Ţuţuianu Filip, manipulant, pentru injurii la adresa M.S. Regelui;

7. – Balascan M., manipulant, pentru rupere de proclamaţii;

8. – Socaciu Const. încasator, pentru rupere de proclamaţii;

9. – Cîrstea Const, şofeur, pentru că a bătut un coleg că nu e legionar;

10. – Cristu Nicolae, manipulant, pentru manifestări politice;

11. – Constantinescu Tănase, încasator, pentru manifestaţii politice;

12. – Moisei Alexe, încasator, pentru manifestaţii politice;

13. – Piţulescu Victoraş, manipulant, pentru manifestări politice pe vagon, faţă de public.”

*

Deşertăciunea scrisului. Tudor Arghezi în 1912 despre deşertăciunea scrisului în România Mică, prin nimic deosebită de deşertăciunea scrisului în România Mare de azi:

„Dar deşarte sînt toate cîte se doresc şi se scriu în ţara noastră; zadarnice ca slovele trase cu degetul pe faţa mării, în care se vîntură rechinii.” (Tudor Arghezi, De la popi..., în Facla, 7 aprilie 1912)

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro