Ion Cristoiu: O caricatură despre eternul oportunism românesc

E sîmbătă, şi mai şi plouă. Sala de lectură e aproape pustie. În drum spre cafeaua de 11 de la Dud (e vorba chiar de un dud, cel din curtea BAR, şi nu de un restaurant), deja întîrziată, mă opresc la prima masă din mijloc, pe care sînt puse (nu-mi dau seama dacă pentru trimitere în depozit sau pentru reţinere) mai multe colecţii.

Una e a ziarului Curentul, din 1932. Nu mă stăpînesc să n-o frunzăresc pentru poze de publicat la rubrica Am deosebit pentru dumneavoastră. Conform obiceiului interbelic, ziarul are în centrul paginii întîi, sus, spre deosebire de Adevărul, care o plasa în dreapta sus, o caricatură. Din cînd în cînd ziarul dă unei serii de caricaturi banda de jos a paginii întîi. Am văzut, de exemplu, şi am revăzut cu ocazia asta, un soi de săptămînă ilustrată prin emoţiile feţei lui Nicolae Iorga, plecînd de la incapacitatea savantului rătăcit în politică de a-şi ţine emoţiile sub control. Mă opresc asupra cîtorva pentru a le plasa la Am deosebit pentru dumneavoastră. Răsfoind paginile, privirea trece rapid peste titluri, texte, fotografii. Curentul e un ziar bun, produs de Pamfil Şeicaru, un ziarist cu mult deasupra ziariştilor prin preocupările sale de generalizare şi meditare asupra faptelor. Asta se vede şi în conţinutul ziarului, deosebit prin vioiciune şi interesant. Mult mai interesant decît Universul lui Stelian Popescu. Spre deosebire de Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru era el însuşi un ziarist de mare talent. Mă bate gîndul să mă apuc de lectura colecţiilor fără nici un ţel tipografic anume, pur şi simplu ca şi cum aş citi o carte de dragul lecturii viciu. Alung rapid gîndul, învăţat cum sînt să mă întreb mereu la ce foloseşte o lectură, o piesă de teatru, un film, chiar, incapabil să văd şi altceva decît muncă, muncă şi iar muncă.

Caricaturile sînt în mare măsură politice, spre deosebire de cele de la Adevărul, înclinate spre social. Pentru cititorul de azi asta le face mai greu de digerat. Reţin însă cîteva, presupunînd o valoare generală, valabilă şi azi. O caricatură îl arată pe Constantin Argetoianu mergînd prin ceaţa Londrei cu Dem Dobrescu, primarul Bucureştilor. Legenda vrea să spună că Dem Dobrescu a venit la Londra ca să studieze cum ar putea aduce ceaţa la Bucureşti, ca să nu se mai vadă mizeria de pe străzi. O alta surprinde un tip cu ochelari căruia alţi trei tipi (unul are şi el ochelari) îi dau o hîrtie. Legenda sună aşa:

„– Domnule prim-ministru, am vrea să ne înscriem şi noi în partidul naţional-ţărănesc. Sîntem absolut dezinteresaţi şi nu vrem decît binele ţării...

– Atunci de ce n-aţi venit pînă acum?

– Păi de unde era să ştim că veniţi la putere?”

Cititorii Curentului vor fi identificat rapid pe Alexandru Vaida Voevod, premier din partea PNŢ între 6 iunie 1932-19 octombrie 1932.

Vor fi sesizat şi un adevăr al momentului:

După parvenirea PNŢ la putere se înregistrează o veritabilă năvală de înscrieri în partid. Cititorii de azi nu ştiu asta. Reţin totuşi caricatura, în vederea publicării. Chiar dacă personajele le sînt străine, realitatea – tipică oportunismului românesc – le e familiară.