Ion Cristoiu: Partidele bătrîne – PNL şi PSD – se iau de mînă ca să treacă strada fără a fi lovite de bolizii noilor partide, tinere

Contrazis de mulţi comentatori, eu mă încăpăţînez să văd în alegerea peste noapte a lui Nicolae Ciucă în fruntea PNL pregătirea terenului pentru crearea unei alianţe electorale de tip USL, avantajată de fostul USL prin cel puţin trei aspecte:

a) Va fi justificată prin caracterul de excepţie dat de Războiul din Ucraina, dar mai ales de consecinţele dramatice pentru economia noastră ale Conflagraţiei economice mondiale.

b) Pe măsură ce se va înrăutăţi viaţa cotidiană, românii se vor concentra pe măsurile social-economice salvatoare.

În acest context, bătălia politică, fascinantă doar cînd ai burta plină, va fi lipsită de interes.

c) Spre deosebire de primul USL, are de partea sa preşedintele şi, prin el, Sistemul.

Într-un comentariu anterior de pe cristoiublog.ro intitulat Nicolae Ciucă a fost pus de Klaus Iohannis în fruntea PNL ca un garant al Marii Coaliţii PNL-PSD, am dovedit, cu argumente luate din Moţiunea lui Nicolae Ciucă şi din evoluţia evenimentelor, că premierul şi-a asumat drept obiectiv ca preşedinte al PNL nu numai păstrarea, dar şi întărirea Marii Coaliţii. Acest obiectiv a fost primit cu entuziasm de liderii PNL. Cele patru luni de guvernare împreună cu PSD i-au convins pe liderii PNL că se simt mult mai bine împreună cu liderii PSD decît cu liderii USR. Liderii USR erau oameni cu care nu se puteau înţelege la desfacerea pe furiş a borcanului cu jumări. Dacă le-ai fi propus asta, liderii USR ţi-ar fi amintit că jumările sînt ale poporului.

Conştiinţa că e musai să fie împreună s-a ivit şi a crescut şi în cazul PSD. Sub conducerea lui Marcel Ciolacu PSD s-a apropiat de PNL în chestiuni precum supunerea faţă de Bruxelles. La o adică, PSD s-a bruxellizat atît de tare încît ar putea intra în PPE! Asta în timp ce PNL s-a apropiat şi el de PSD.

Deplasarea celor două partide unul către celălalt astfel încît mai au puţin şi fac un copil in vitro îşi are cauza şi într-un proces intuit de conducători:

Prăbuşirea partidelor tradiţionale.

Surpriza Primului tur al prezidenţialelor din Franţa n-a fost, cum s-ar crede, intrarea în turul al doilea al lui Marine Le Pen. Radu Portocală, în eseul său de excepţie despre Emmanuel Macron, intitulat Golul răsunător, conchidea, din victoria lui Macron de acum cinci ani prin înfrîngerea candidatei Frontului Naţional, că Marine Le Pen a devenit condiţia victoriei în al doilea tur pentru toţi preşedinţii.

Şmecheria lui Ion Iliescu din 2004 cînd a făcut să fie ales şi de Doina Cornea pentru a nu veni preşedinte Corneliu Vadim Tudor a fost însuşită de Emmanuel Macron. Victoria sa în al doilea tur e ca sigură, deşi diversioniştii se întrec în a ne convinge că e un rezultat pe muchie de cuţit, pentru a mobiliza electoratul să vină la vot pentru a stopa ascensiunea Extremei Drepte.

Surpriza o constituie scorul incredibil de slab obţinut de cele două partide tradiţionale: Partidul Socialist şi Republicanii la primul tur. Cele două partide, cu excepţia alegerilor din 2017, au dat preşedinţii Franţei. Acum candidata socialiştilor a obţinut 1, 8%, iar cea a Republicanilor, 4,8%. Primele trei locuri au fost obţinute de partide aflate în afara a ceea ce era pe vremuri rotativa prezidenţialelor. Scorul uimitor a fost obţinut de Jean – Luc Mélenchon, candidatul partidului Franţa nesupusă, înfiinţat în 2016.

Dacă ne gîndim şi la rezultatele altor alegeri – cele din Bulgaria, cele din Republica Moldova – bate un vînt în favoarea partidelor noi, seducătoare pentru electorat prin denumire (Franţa nesupusă, Republica în marş) dar şi prin absenţa poziţiei politice bine definite, de Stînga sau de Dreapta.

PSD şi PNL sînt partide vechi, corespunzînd celor două partide tradiţionale din Franţa.

În perspectiva alegerilor din 2024, pe lîngă USR şi AUR vor apărea noi partide.

Marţi, 12 aprilie 2022, noul partid NOI (Naţiune Oameni Împreună) şi-a ţinut congresul şi-a ales ca preşedintă pe Viorica Dăncilă. E un partid de oameni noi. Dacian Cioloş a anunţat şi el apariţia unui nou partid. Luînd seama la cum i se construieşte migălos imaginea publică, nu m-aş mira ca şi Emilia Şercan să-şi facă partid.

În aceste condiţii PNL şi PSD sînt condamnate să se unească într-o alianţă electorală.

Partidele bătrîne – PNL şi PSD – se iau de mînă ca să treacă strada fără a fi lovite de bolizii noilor partide.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro