Ion Cristoiu: „România – o ţară în care-şi spun cuvîntul duşmăniile politice personale” (Nae Ionescu)

E vorba de Mociorniţa? Răsfoiesc Ilustraţiunea română anul 1935, pentru a descoperi şi da la scanat fotografii de epocă interesante.

Remarc, printre altele:

• un fotoreportaj despre microbuzele navetă Bucureşti-Braşov cu plecare de la Autogara din Piaţa Victoriei. Prilej pentru a mă întreba unde Dumnezeu era autogara asta! Reţin o fotografie pentru a prezenta pe blog ursele din 1935 drept precursoare ale microbuzelor de azi
• o fotografie a doamnelor din conducerea societăţii Principele Mircea, la ieşirea de la Cotroceni, unde au fost pentru o peliculă pe Regina Maria.

Printre cele trecute în explicaţii: D. Mociorniţa. O fi din familia Mociorniţa? Rose Marie Mociorniţa o fi ştiind de această poză?

Despre Siguranţă. Din publicistica lui Nae Ionescu îmi atrage atenţia această referire la Siguranţa din anii interbelici:

„Începînd cu mult înaintea războiului, noi am procedat la o reorganizare a poliţiei. Dar, ca în toate ţările de duşmănii politice personale, grija cea mare nu a mers către poliţia apărătoare a vieţii şi bunurilor cetăţenilor, ci către aşa numita «siguranţă generală a statului»”. (Nae Ionescu, Premii pentru poliţişti, în Cuvîntul din 20 august 1927).

Nae Ionescu ne dezvăluie aici un amănunt senzaţional:

Siguranţa, practic Poliţia politică a regimurilor interbelice, s-a dezvoltat la noi, deoarece România e una dintre ţările în care îşi spun cuvîntul duşmăniile politice personale.

*

Despre Serialul Fringe. Am început la Găgeşti, deoarece Star Trek cerea un WiFi mai dificil de dobîndit în căsuţa cu stepperul pentru exerciţii, Fringe, un serial recomandat de un cinefil drept un Dosarele X adus la zi. Într-adevăr, materia e cea din Dosarele X:

Întîmplări la hotarul dintre ştiinţă şi fantezie prin exploatarea credinţelor obscure în cuceriri ştiinţifice terifiante folosite de Guvern în interese militare şi evident în secret. Din ce-am văzut pînă acum – nici jumătate din Sezonul 1 – Fringe mi se pare superior Dosarelor X prin sugestia unei intrigi la nivelul întregului serial. Imitînd serialul poliţist, Dosarele X avea drept mecanism descoperirea şi rezolvarea unui mister în fiecare episod de către cele două personaje, condamnate de la un punct încolo să slugărească din greu la tracţiunea serialului, fără a produce o minimă noutate. Fringe ne lasă să credem chiar de la început că înseşi personajele centrale nu sînt ceea ce par a fi, că la un moment dat vom descoperi adevăruri sinistre despre fiecare dintre ele. Singura mea întrebare după jumătate din sezonul 1 e cum vor reuşi producătorii să nu epuizeze personajele centrale cîtă vreme toanele profesorului se repetă, cum se repetă şi bombănelile fiului la asemenea toane. Indiferent de aceasta, Fringe seduce, asemenea lui The 100, a lui Star Wars prin neobosita născocire a cazurilor de science fiction. Modernitatea cazurilor face din Fringe un serial net superior Dosarelor X.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro