Ion Cristoiu: Şi Istoria noastră are multe momente ca în Game of Thrones

Citesc în vederea publicării textele trimise de redacţia revistei Historia. Ca director al publicaţiei, am datoria să le parcurg pentru a vedea dacă sînt interesante. De regulă le parcurg şi cu gîndul de a le da titluri mai atractive, îndeletnicire de gazetar, la care mă pricep. Face parte din obligaţiile profesionale. Cu toate acestea, eu le parcurg şi ca simplu lector. E ca şi cum aş citi o revistă de Istorie luată de la chioşc. Ba chiar e mai bine decît în cazul revistei cumpărate. Cine mai cumpără acum ceva de la chioşcurile noastre, zise de presă, în realitate nişte coşmelii sinistre, ca nişte corturi de refugiaţi afgani. În adîncurile alcătuirii stă, fără a fi fioroasă în realitate, vînzătoarea, ca un păianjen. A luat slujba asta, deoarece are nevoie de bani. Fiică-sa trebuie să facă un avort sau bărbatu-său suferă de podagră sau cam aşa ceva. La fel de bine ar fi acceptat să fie stîlp pentru iluminatul public. Habar n-are ce vinde şi ce are de vînzare. Admiţînd că iei revista de la chioşc, cînd dracu s-o mai citeşt? M-am convins că jumătate din viaţă o pierzi consumându-te în fleacurile domestice şi cotidiene. Trebuie să te speli în fiecare dimineaţă (eu şi pe cap, pentru emisiunile tv), să te bărbiereşti, să mănînci (asta da pierdere de timp!), să duci gunoiul, să plăteşti facturile, să vezi ce dracu are geamul de nu se închide bine, c-a venit frigul şi centrala nu face faţă.

Cititul e o chestiune de răgaz sufletesc.

Ca să fie cu adevărat citit şi nu citit din interes, trebuie să-l faci de plăcere. O revistă de Istorie de la chioşc e chiar şi pentru mine, pasionat de domeniu, greu de citit. Manuscrisele unui număr din Historia îmi dau şansa de a citi o revistă de Istorie. Numărul acesta are ca dosar Misterul osemintelor lui Mihai Viteazul. Nu a capului lui Mihai Viteazul, despre enigma asta ştiam, ci a osemintelor. Autorul se ocupă şi de asasinarea lui Mihai Viteazul. Pentru asta citează din István Szamosközy, cronicarul ungur care s-a ocupat de destinul domnitorului român:

„De aceea Basta, chibzuind asupra propunerii, chemat-a doi sau trei dintre căpitanii valoni şi le-a mărturisit gîndul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioşi împăratului, trebuie să ucidem pe român, căci el şi-a pus în gînd să ne piardă şi să ia ţara pentru sine. Căpitanii au zis că sunt gata să facă ce li se porunceşte; răspunderea să fie a înălţimii tale şi atît pe noi, cît şi pe tine însuţi să ne aperi înaintea împăratului. Sfatul cu căpitanii fu sîmbăta, pentru ziua următoare, duminica, le-a poruncit ca atunci cînd vor vedea cornetul, care e un steag mic pe care-l poartă totdeauna înaintea lui Basta, cînd îl vor vedea că-l ridică, fără sunete de tobă şi trompete, să încalece îndată toţi valonii şi nemţii, ca şi cînd ar vrea să năvălească asupra duşmanului.

După ce Basta şi-a orînduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori [Jacques Beauri], dacă a intrat în cort împreună cu încă cîţiva, a pus mîna pe Mihai zicînd: eşti prins. Mihai i-a zis: «Ba», şi cu aceasta puse mîna pe sabie s-o scoată.

Un valon, ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mîna stîngă, cu care a căutat să scoată sabia, căci Mihai Vodă era stîngaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au tîrît trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, şi astfel a stat capul acolo mult timp. Tăiat-au nemţii bucăţi mari de piele din trupul voevodului, despuindu-i spatele, coastele, umerii şi [...] le-au oprit ca amintire. În cele din urmă, aşa scîrbos cum era, l-au înmormântat nişte sîrbi într-o groapă mică, ca să nu-l mănânce cîinii”.

Simpla lectură a textului te duce cu gîndul la Game of Thrones. Pare o secvenţă din celebru serial. Şi din nou mă întreb:

De ce nu facem şi noi, românii, un serial asemănător despre momente enigmatice din Istoria noastră? Am scris cîndva sau mă rog ar fi trebuit să scriu despre un personaj descins parcă din Game of Thrones, Ştefăniţă Vodă, conturat de Barbu Delavrancea în Viforul. Socotind că Historia ar putea face un serial de publicistică sub titlul Game of Thrones românesc, trimit un e-mail pe această temă. Enumăr şi cîte exemple de momente de tip Game of Thrones:

Sinuciderea lui Decebal, exilul lui Ovidiu (cum o fi arătat viaţa lui Ovidiu, poetul de lenjerii intime imperiale printre sciţi?!), amorul dintre Ştefan cel Mare şi Maria, ostateca de război cu Muntenii, moartea lui Barbu Catargiu, chiar Lovitura de stat de la 23 august 1944. O nouă zădărnicie. Cine are timp şi chef de lucruri seroase în România tuturor improvizaţiilor?!