PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Interviu de dincolo de moarte, cu Alexander Litvinenko: ”Partidul comunist nu a produs niciodată nimic. Poate doar şedinţe, iar în afara şedinţelor crime”

CEDO a hotărît ieri că Alexander Litvinenko a fost ucis de Rusia. Dar asta nu-l mai învie pe el şi nici nu-l îngroapă pe Putin, considerat inspiratorul crimei. În 23 noiembrie 2006, Litvinenko a murit, la capătul unei agonii teribile, de trei săptămîni, într-un spital londonez, după ce a fost otrăvit de doi agenţi ruşi, cu o puternică substanţă radioactivă, poloniu-210.

6062 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA  Marius Oprea / Interviu de dincolo de moarte, cu Alexander Litvinenko: ”Partidul comunist nu a produs niciodată nimic. Poate doar şedinţe, iar în afara şedinţelor crime”

Povestea unei prietenii

Povestea unei prietenii

L-am cunoscut pe Saşa Litvinenko, l-am vizitat acasă, în mai 2004, în locuinţa în care se afla, încă sub protecţia contraspionajului britanic. După mai puţin de un an, mă anunţa pe mail că i-a fost ridicată această protecţie, socotindu-se că ”pericolul a dispărut”. Mi-a scris pe mail în acele împrejurări, am discutat cu el şi la telefon, în cursul unei vizite pe care i-a făcut-o la Cambridge lui Vladimir Bukovski. ”I am a dead man”, mi-a spus calm, aşa cum îl ştiam, şi parcă mai hotărît să ducă pînă la capăt denunţarea regimului Putin. Devenise atît de încrîncenat, încît părea de necrezut ce spune.

Ca prieten, mă bucură această recunoaştere tîrzie a unui asasinat politic. Dar decizia de ieri a CEDO nu schimbă prea mult lucrurile. Rusia rămîne nemiloasă cu cei pe care ea îi consideră ”trădători de patrie”, adică cei ce denunţă derapajele imperialiste şi totalitare ale puterii de la Kremlin. A fost nevoie ca Saşa Litvinenko să moară, pentru ca Occidentul să-l creadă că în Rusia domneşte încă un regim criminal.  Am rămas cu el, pînă la moartea sa, într-o strînsă relaţie de prietenie – publicîndu-i şi una din cărţi în România, la editura Corint.

Cum am ajuns să-l cunosc pe Litvinenko? În mai 2004, într-o dimineaţă din cursul şederii mele la Cambridge, ca oaspete al lui Vladimir Bukovski, pentru a scrie împreună o carte (apărută în 2005, la editura Polirom: ”Chipul morţii. Marius Oprea în dialog cu Vladimir Bukovski despre natua comunismului”), acesta m-a anunţat, cu un aer triumfător, că urmează să fac o călătorie la Londra. “Ai să-l întîlneşti pe Saşa”, mi-a spus cumva conspirativ, amintindu-mi de promisiunea sa de a mă ajuta să stau de vorbă cu ultimul “defector” din serviciile secrete ruse de pe atunci, refugiat în Marea Britanie.

Biografia unui ofiţer FSB

Alexander Valterovich Litvinenko s-a născut la Voronej în 1962. Deşi trecut de numai 40 de ani, are deja un destin de excepţie. După absolvirea liceului in 1980, a fost luat în armată şi, vreme de 20 de ani, a rămas fidel hainei militare, ajungînd de la gradul de simplu soldat la cel de locotenent-colonel. Începînd din 1988, a fost încadrat in serviciul de contrainformaţii din cadrul KGB, urmărind activităţile ofiţerilor şi agenţilor poliţiei politice sovietice.

Din 1991 a făcut parte din conducerea centrală a KGB (ulterior FSB), fiind specializat în acţiuni antiteroriste şi în lupta împotriva crimei organizate. Pentru operaţiunile coordonate de el în cadrul unei unităţi din Moscova pentru urmărirea activităţilor criminale, cu acronimul MUR, a primit distincţia de veteran al serviciului. Pînă în 1997 a servit ca ofiţer activ in multe “acţiuni fierbinţi” antiteroriste şi împotriva crimei organizate. Rezultatele obţinute au dus la transferarea sa, începînd din 1997, în cadrul celui mai secret departament din cadrul Serviciilor Federale Ruse, cel de Urmărire a Organizaţiilor Criminale, în funcţia de ofiţer superior, însărcinat cu operaţiile. A fost numit totodată director adjunct al Direcţiei a VII-a a FSB. Cariera sa în serviciile de informaţii ruse a fost întreruptă brusc, din proprie voinţă: Litvinenko a făcut ceea ce nu mai făcuse nimeni din serviciile secrete ruse înaintea sa.

În noiembrie 1998 a convocat o conferinţă de presă, în care şi-a denunţat superiorii pentru mai multe ordine ilegale care i-au fost date, printre care ordinul de asasinare a magnatului rus Boris Berezovski şi a dezvăluit acţiuni întreprinse de FSB. În martie 1999 a fost pus sub acuzare ca urmare a acestor dezvăluiri, a fost arestat de serviciile secrete ruse şi închis în vechea închisoare a KGB-ului de la Lefortovo. A fost achitat în noiembrie 1999 de un tribunal moscovit, la capătul unei lungi şi istovitoare anchete. Dar imediat după citirea sentinţei a fost rearestat, sub un alt cap de acuzare de către Serviciile Federale Ruse. După cîteva luni de anchetă în detenţie a fost din nou eliberat, renunţîndu-se la acuzaţiile împotriva sa, dar nu înainte de a i se solicita un angajament scris că nu va părăsi Moscova. Nici nu era cazul: între timp, FSB pregătea al treilea şir de acuzaţii împotriva sa, după ce în prealabil i-a fost sechestrată familia (soţia Marina şi băieţelul Anatoli).

Pentru Alexander Litvinenko nu mai era cale de întoarcere, ştia că a ajuns pe ultima turnantă, la capătul căreia cîştigă sau moare. Saşa nu şi-a făcut prea multe iluzii în legătură cu intenţiile foştilor săi colegi. A ales să părăsească ilegal Rusia împreună cu soţia şi copilul, după ce a reuşit eliberarea lor dintr-un domiciliu în care erau sechestraţi de FSB. Nu a fost un lucru uşor, dar despre asta ”nu se vorbeşte”.

Devenit ”defector”, Alexander Valterovich Litvinenko, a primit în mai 2001 de la autorităţile britanice protecţia MI5 şi azil politic. Am avut ocazia să-l întîlnesc pe Saşa într-o locuinţă ”consprativă” pe undeva prin nordul Londrei, la capătul unei călătorii care mi-a părut decupată din filmele cu James Bond. Fără ajutorul lui Vladimir Bukovski, care a garantat pentru buna mea credinţă, nu aş fi ajuns să-l cunosc pe fostul lt.col. Alexander Litvinenko, pe atunci cel mai recent şi valoros “defector” al serviciilor secrete ruse, un om de un curaj şi o fermitate rar întîlnite. Pe atunci, am publicat un interviu cu el, în ziarul Ziua (din 26 iulie 2004). Atunci n-a prea fost băagt în seamă, dar dezvălurile lui au acum o altă semnificaţie, după ce a murit, oficial, asasinat de mîna lungă a Kremlinului. Păstrez şi acum înregistrările cu el şi cele cîteva semne de preţuire reciprocă. Şi mă gîndesc adesea la văduva lui Alexander, Marina, şi la fiul său Tolik (Anatoli), care e cam de vîrsta fiului meu, Alexandru.

Dezvăluirile pe care mi le-a făcut şi mie Saşa Litvinenko, privind  faţa ascunsă a implicării fostelor servicii secrete comuniste în procesul de tranziţie de la socialism la capitalism sînt tuburătoare şi actuale. De aceea, redau pasajele cele mai importante din ele, acum, cînd moartea sa e recunoscută de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, drept un asasinat politic şi cuvintele sale au altă valenţă - Alexander Litvinenko a murit, pentru ceea ce mărturisea.   

”Preluarea puterii de către Putin a fost o operaţiune foarte bine pregătită şi atent executată a serviciilor secrete ruse”

Marius Oprea: Alexander Litvinenko, te rog să-mi relatezi, din punctul tău de vedere, experienţa ta cu corupţia din serviciile secrete, aşa cum ai cunoscut-o după colapsul comunismului în Rusia. Şi apoi să-mi vorbeşti despre rolul serviciilor secrete în susţinerea reţelelor de crimă organizată.

Alexander Litvinenko: După destrămarea Uniunii Sovietice, în perioada ultimului deceniu, organele de securitate ale fostei Uniuni Sovietice, fostul KGB sau serviciile secrete militare s-au transformat în aşa-zisele “organe de securitate ale Rusiei”. De fapt, “organele de securitate ale Rusiei” în aceşti ultimi 10 ani s-au transformat treptat din ceea ce ar fi trebuit să fie, instituţii de apărare a siguranţei naţionale, în sindicate ale crimei, ale căror conduceri se ocupă cu asasinate comandate, cu traficul de droguri, cu răpiri de persoane şi acte de terorism. Am publicat, odată ajuns în Occident, dovezi prin care demonstrez în amănunt cum, de exemplu, atentatele din oraşele ruseşti din septembrie 1999 au fost organizate şi comise de către Serviciul Federal de Securitate a Rusiei, FSB. În afară de aceasta, mai tîrziu, colegul meu, un fost colonel FSB, Tripaşkin, un bun anchetator şi investigator, a fost ilegal dat afară din organele FSB, pentru că şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu cu bună credinţă, prezentînd şefului, Patruşev, dovezi în acest sens. Materialele adunate de el arătau că principalul organizator al atentatelor, unul dintre cei care a iniţiat aruncarea în aer a clădirilor din Moscova în 1999 (fapt care a dat un prilej pentru reluarea conflictului cecen) a fost un individ cu numele de familie Romanenko. El era de fapt agent al Serviciului Federal de Securitate. Tripaşkin a fost concediat şi a primit 4 ani de închisoare, în loc să se ancheteze pînă unde s-a mers organizarea atentatelor, la ce nivel de decizie s-au hotărît aceste acte teroriste. În replică, foştii opozanţi ruşi şi cei care se împotrivesc puterii criminale de astăzi din Rusia s-au adresat misiunilor internaţionale, cu cererea de a-l recunoaşte pe Tripaşkin drept deţinut politic. Asta spune multe. Cine şi-ar fi închipuit că un fost kaghebist va ajunge să primească sprijinul celor care s-au opus sistemului! Dar astăzi situaţia este mult mai gravă şi reclamă asemenea solidarizări. Dacă în vremea Uniunii Sovietice ofiţerii KGB ucideau pentru o idee, în prezent ofiţerii FSB, fostul KGB, (dar îi putem spune liniştiţi tot KGB) ucid pentru bani. Dacă, în timpul Uniunii Sovietice, principalii duşmani ai KGB erau cei care luau atitudine împotriva ideologiei sovietice, a ideologiei comuniste, astăzi principalii duşmani ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei şi ai Guvernului Rusiei, ai lui Putin sînt cei care iau atitudine împotriva corupţiei, a banditismului si terorismului.

M.O.: Tu ai fost implicat în aceste acţiuni, ai lucrat într-un serviciu special de luptă împotriva corupţiei din cadrul FSB. Din poziţia ta, în acele momente în care ai coordonat acele acţiuni, ai putut observa legaturile dintre KGB, fostul KGB, actualmente FSB şi structurile de decizie politică?

A.L.: Nu mi-e greu să răspund direct, dar vreau să fac puţină istorie aici. După desfiinţarea KGB, care a urmat “puciului” din august 1991, situaţia lucrătorilor KGB a fost foarte grea. Eu am intrat în KGB în anul 1989, înainte am lucrat într-o unitate de informaţii a armatei. În zilele cînd a eşuat puciul, printre ofiţerii KGB s-au purtat discuţii aprinse. Se estima că vor urma arestări, în special printre generali, printre oamenii din conducerea KGB-ului. Din păcate, acei oameni care s-au înălţat pe valul schimbărilor democratice, care au adus descătuşarea popoarelor din Uniunea Sovietică, ca şi a opţiunii poporului rus pentru libertate, cei care au venit deci atunci la putere au folosit această putere nu pentru a adopta reforme democratice reale, ci doar pentru a-şi consolida propria poziţie, iar unii dintre ei pur şi simplu pentru a strînge cît mai mulţi bani. Eu consider 1992, 1993, 1994 ani care pentru Rusia s-au pierdut în zadar. Dar vreau să atrag atenţia asupra faptului că după desfiinţarea KGB-ului, din 1991 şi pînă în 1994, practic nu a existat terorism. Actele de terorism au început odată cu anul 1995. De ce? Tocmai pentru că, din 1994, la conducerea Serviciului Federal de Securitate au început să vină acei oameni care se ocupau cu organizarea de acţiuni teroriste, încă de pe vremea KGB-ului. În anii 1995-1996 ei au început să-şi refacă poziţiile, iar între 1998 şi 1999 au concentrat de fapt întreaga putere în serviciile secrete. Începînd cu 1998, Rusia a fost condusă, cum îţi aminteşti, de primul-ministru: Elţîn era mai tot timpul bolnav, înţelegi.... era alcoolic. Şi în mod consecvent, din 1998, prim-miniştrii Rusiei au fost ofiţeri ai serviciilor secrete: Primakov, apoi Stepaşin, iar la sfîrşit Putin. În anul 2000, serviciile secrete ruse au pus practic mîna direct pe putere, prin ocuparea fotoliului de preşedinte al Rusiei de către fostul locotenent-colonel KGB Vladimir Putin. Eu consider că aceasta a fost o operaţiune foarte bine pregătită şi atent executată, a serviciilor secrete ruse. Dacă militarii ar fi pus mîna pe putere, atunci  am fi văzut tancuri pe străzile Moscovei. Numai că serviciile secrete sînt o altfel de organizaţie secretă, aşa că ele au executat o operaţiune specială. Tocmai de aceea, nu am văzut tancuri pe străzile Moscovei. Pur şi simplu, ne-am trezit într-o bună dimineaţă şi am văzut în fotoliul de preşedinte al Rusiei un fost locotenent-colonel KGB! Eu cred că o dată cu venirea lui Putin la putere, serviciile secrete ruse ar trebui să se numească din nou KGB. Poţi să le numeşti în moduri diferite, ele îşi schimbă denumirea, dar asta nu le schimbă esenţa, care rămîne cea veche. Poţi să schimbi de oricîte ori vrei numele unei instituţii, dar dacă nu schimbi şi oamenii, care toată viaţa lor s-au luptat cu dizidenţii, cu opozanţii regimului comunist, care s-au ocupat cu crime, care s-au ocupat cu urmărirea celor care doreau să trăiască liber, nu schimbi nimic. Ei tot cu asta se ocupă. De aceea, pentru a-si păstra poziţiile, aceşti oameni au cîştigat puterea, l-au făcut pe Putin preşedinte. La rîndul său, Putin a început să numească în funcţii tot felul de oameni care-i împărtăşesc opiniile. El a început să pună ordine în rîndul principalilor săi inamici, în primul rînd, în mijloacele de informare în masă, pentru a controla din nou informaţiile. Practic, în Rusia Putin a pus treptat sub control presa, care este unul dintre principalii garanţi ai libertăţii. Al doilea lucru făcut de Putin a fost să distrugă Consiliul Federaţiei şi să pună în funcţie o verticală a liderilor regionali. Elţîn a dat puteri maximale liderilor din regiuni. Putin a făcut invers. A luat toată puterea înapoi la Kremlin şi i-a privat de putere pe toţi liderii regionali. Sînt regiuni mari, precum Krasnoiarsk... 

M.O.: Care au resurse naturale foarte bogate... 

A.L.: Cînd sînt teritorii atît de întinse, cum să le iei din putere celor care conduc acolo? Dar Putin a făcut-o. A făcut din ei simpli administratori. Apoi a constituit o “verticală” financiară şi pe cei care se împotriveau, i-a anihilat. De pildă, l-a trimis pe Hodorkovski în închisoare. Este o arestare demonstrativă. E un semnal: toţi cei care au făcut bani, nu-i pot cheltui aşa cum consideră ei necesar, ci doar cum vrea puterea.

M.O.: Dar ai dovezi pentru aceste afirmaţii? Documente?

A.L.: Documente găseşti chiar şi pe Internet, nu ai nevoie de cele de la serviciile secrete. Vezi de pildă cum Gusinski, oligarhul rus care a fost arestat doar pentru a-şi ceda bunurile noii puteri a cîştigat acum procesul de la Strasbourg? Curtea a înţeles că pe Gusinski l-au închis şi apoi i-au luat proprietăţile, în schimbul libertăţii. Se ştie foarte bine cum în puşcărie i-au cerut proprietăţile, în schimbul libertăţii. Cum poate fi numit un asemenea act? Democraţie, sau repunerea în practică a vechilor obiceiuri kaghebiste?

M.O.: Cît timp ai lucrat în FSB ai avut posibilitatea să vezi multe documente despre felul în care ei au privatizat sistemul, în care practic au trecut avuţia statului în buzunarele proprii?

A.L.: Da, am lucrat chiar în segmentul care urmarea asemenea operaţiuni de corupţie la nivel federal. Aşa că am putut urmări direct ce a făcut Putin, la începutul ascensiunii sale spre puterea totală. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să construiască o “verticală” politică. Acum el termină construcţia acestei “verticale” politice. El alungă practic din Dumă, din partidele politice pe toţi oamenii din opoziţie, pe cei ce se declară deschis împotriva sa. Aşadar, treptat, pe toţi care au spus cîte ceva, care şi-au formulat o poziţie politică adversă, i-a îndepărtat. De fapt, ţara s-a întors astăzi la vremea lui Andropov. Şi într-un tempo foarte ridicat, se întoarce la vremea lui Stalin. Iar pretextul pentru acest proces este războiul din Cecenia. În Republica cecenă se desfăşoară un război, un genocid împotriva poporului cecen şi acest lucru este un catalizator foarte puternic pentru ceea ce se întîmplă în Rusia. Vreau să precizez aici că acum toţi declară că cea mai mare realizare a lui Putin este stabilitatea. E o minciună. Poate fi stabilă doar acea ţară în care sînt respectate drepturile cetăţeneşti, în care este democraţie, în care este societate civilă, în care un preşedinte este ales democratic, în care există o Constituţie respectată de fiecare. Ce va fi mai departe? Acum Putin şi anturajul său controlează aproape total informaţia. Deja în Rusia nu se mai face jurnalism, ci doar propagandă, iar maşina de propagandă din Rusia, care se află sub controlul serviciilor secrete ruseşti, le bagă în cap tuturor ruşilor că destrămarea Uniunii Sovietice a fost realizată de CIA şi serviciilor secrete occidentale, că trebuie să reînfiinţeze imperiul sovietic şi mai ales trebuie să reînfiinţeze vechiul lagăr socialist. Această politică se duce treptat şi în afară, prin intermediul companiilor ruseşti de gaz şi petrol, care se amestecă în treburile interne ale unor state precum Ucraina, Belarus, Polonia, România, Bulgaria. 

M.O.: Ce dovezi ai în legătură cu România? Credeam că noi am scăpat, acum sîntem ţară NATO! 

A.L.: Mi-e greu să spun ceva în mod direct despre România. Eu nu m-am ocupat niciodată la FSB de România, dar îţi spun de tendinţa generală care există. Cunosc mai bine exemplul Bulgariei. Au sunat ziarişti bulgari, care s-au interesat şi m-au întrebat despre un mare investitor rus. Acolo, un oligarh rus, Mihail Ciornai, a cumpărat un vestit club de fotbal şi a început si alte afaceri. M-au întrebat la ce ne putem aştepta de la acest om. La nimic bun, le-am spus. E om al serviciilor secrete ruse. Îţi spun, pentru că ştiu, m-am ocupat personal de mulţi dintre ei, le-am făcut dosare cînd lucram la FSB, toate marile companii ruseşti, în primul rînd nu sînt libere, nu acţionează după principiile economiei de piaţă, sînt toate corupte şi toate sînt infiltrate de ofiţerii serviciilor de securitate ruse. Afacerile ruse, în felul în care arată şi mai ales dacă ştii cine le conduce, nu trebuie să fie numite propriu-zis afaceri. Majoritatea afacerilor transfrontaliere plecate din Rusia sînt infiltrate de serviciile secrete, se află sub controlul lor. Singura companie care a refuzat acest control este Iukos. De ce crezi că Hodorkovski e în închisoare? Pentru că a nu a vrut să cedeze afacerile sale serviciilor secrete ruse. Pentru asta plăteşte acum. Toţi ceilalţi s-au aşezat sub Putin, în “verticala” financiară şi implicit sub controlul serviciilor secrete ruse. Afaceri, afaceri adevărate se pot face doar într-o ţară liberă. Afaceri reale. Sînt indiciul unei societăţi libere. Nu pot fi afaceri într-o ţară neliberă. Ori Rusia nu este o ţară liberă. Astăzi este un stat totalitar. În Rusia înainte era Planul de Stat (Gosplan). Astăzi, Putin la telefon stabileşte cui, cît şi unde să-i fie plătit. Dacă ar fi să înfiinţeze Gosplanul din nou, ar apărea nenumăraţii birocraţi care vor fura, aşa că el îi dă direct banii lui Abramovici, Deripaska şi altora la telefon, daţi atîţi bani ăstuia, atîţi bani celuilalt... Imediat ce ei primesc aceşti bani, îi scot din Rusia.

M.O.: Spuneai mai devreme de Cecenia. Ce legătură are această construcţie a unei “verticale” economice cu războiul din Cecenia? 

A.L.: Rusia face acum un genocid în Cecenia. Acolo este distrusă o pătrime din populaţie; 90% din economie, 90% din locuinţe. Războiul din Cecenia se va prelungi încă 3-4 ani, cecenii nu o să se predea, pentru că ei nu mai au ce să piardă. Ei se luptă de 400 de ani cu Rusia, este ultima lor şansă să obţină libertatea. Ori vor muri, ori vor fi liberi. Cînd cecenii vor dispărea ca popor, toată lumea civilizată o să vadă că Europa, Comunitatea europeană a permis un genocid împotriva cecenilor, va veni vremea ca tuturor să le fie ruşine, ca atunci cînd fasciştii i-au masacrat pe evrei. Şi dacă vor începe să fie arestaţi responsabilii acestui genocid, iar toţi liderii politici democraţi din Europa vor cere, în consecinţă, restituirea pagubelor materiale făcute cecenilor de către marile companii ruse, companii care sînt controlate de serviciile secrete, va începe nebunia. Se va vedea că aceia care pînă mai ieri omorau în Cecenia oameni nevinovaţi, acum lucrează în companiile ruseşti şi fac bani cu nemiluita. Acei oameni care pînă ieri au comis crime, astăzi se pot afla în România, unde-şi numără banii împreună cu bancherii voştri. Iar peste ceva vreme, o să se afle că bancherii voştri au stat la aceeaşi masă cu nişte criminali de război. Şi atunci o să înceapă să fie blocate conturile lor din băncile româneşti. Şi nimeni n-o să mai aibă timp să explice dacă bancherul român a făcut banii de unul singur. Şi nu înţeleg, de ce trebuie să se permită asta? De ce trebuie ca România, ca oameni de afaceri sau oameni de stat de la voi sau din ţări occidentale să stea la aceeaşi masă, să aibă de-a face cu criminalii care stau în fruntea Rusiei, cu bandiţi şi mafioţi? 

M.O.: Ce îmi spui tu e o mare grozăvie. Înseamnă că la noi e raiul pe pămînt. În România am avut o bancă, Bancorex, care înainte a fost o bancă utilizată de Securitate, ca şi de conducerea de partid pentru diverse operaţiuni. După 1989, banca a fost folosită tot de activiştii comunişti şi de securişti, dar de asta data pentru a o goli de fonduri. Avea o grămadă de bani, conturile lui Ceauşescu, conturile Securităţii... Dar oricum, şi această poveste mi se pare acum o mică glumă, în comparaţie cu ceea ce mi-ai relatat. 

A.L.: Bine, dar ţine cont că la noi totul se desfăşoară la scară gigantică. Sînt convins că în România funcţionează corupţia la nivel înalt, deşi recunosc că nu cunosc România, n-am fost acolo niciodată, dar sînt convins că şi la voi e corupţie, pentru că în toate ţările fostului bloc sovietic se manifestă acelaşi fenomen. Dar, ca şi în aceste ţări, la o scară proporţional mult mai mică. De ce e această corupţie în “lagărul socialist”? Pentru că însuşi comunismul a fost un sistem bazat pe corupţie. Toţi s-au acoperit cu lozinci, cu ideologie, dar comuniştii în principiu nu respectă nici un fel de legi, în afară de cea a bunăstării lor personale. Aşa a fost şi o ştii prea bine, nici Ceauşescu cu soţia lui, ca şi toţi cei care au fost alături de ei n-au respectat niciodată legile, nici nu le-a păsat de ele. Apoi, unii dintre cei care odată au fost alături de el, l-au înlăturat şi au preluat nu numai puterea partidului comunist, ci şi bunurile lui, care însă, cum se ştie, erau ale tuturor cetăţenilor, pentru că partidul comunist nu a produs niciodată nimic. Poate doar şedinţe, iar în afara şedinţelor, crime”.

Despre povestea celor mai recente dintre aceste crime, între care uneia i-a căzut victimă chiar Alexander (Saşa) Litvinenko, prietenul meu şi autorul acestor dezvăluiri, voi scrie însă cu altă ocazie. 

Carte Semnată Alexander Litvinenko by Mediafax.ro on Scribd

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici