PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Moartea în zadar, pe altarul ”războiului rece” din Ucraina şi împrejurimi

A mai murit un om în Ucraina - nicio noutate, o ştire de importanţă secundară, chiar dacă e vorba de un prizonier, căzut în mîna ruşilor. Nicio senzaţie, poate doar un nou (şi mic) exerciţiu de dramatizare propagandistică a cazului, avînd în vedere că nu e vorba de un ucrainean (atunci, chiar că n-ar fi fost nicio ştire), ci de un cetăţean britanic. Asta face, în cele din urmă, războiul - pe lîngă distrugerile imense, el banalizează în cele din urmă moartea, pînă într-acolo încît ea devine un clişeu inevitabil. Căutînd să-l ocolească, ziariştii nici nu-l mai pomenesc: înseamnă intrarea în acea fază a războiului, în care dramele sale nu mai impresionează pe nimeni, în care războiul şi moartea sînt acceptate, ca parte a cotidianului.

1718 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Moartea în zadar, pe altarul ”războiului rece” din Ucraina şi împrejurimi

Nu te aştepta ca alţii să facă, ceea ce tu nu eşti pregătit să faci

Britanicul Paul Urey, originar din Manchester and Warrington, în nordul Angliei, este prezentat de către Presidium Network, o fundaţie umanitară din Marea Britanie care l-a angajat pentru a asigura securitatea angajaţilor săi din Ucraina, drept un bărbat căsătorit, cu copii, care nu a făcut armata, dar care s-a aflat timp de opt ani în Afganistan, ca antreprenor civil - ceea ce l-a recomandat pentru a obţine postul de şef al pazei şi protecţiei, pentru personalul fundaţiei.

Mai întîi, Urey, deşi nu a făcut armata, fiind însă absolvent al unor studii inclusiv de master în tehnicile de securitate, a  fost angajat ca agent de securitate al unei universităţi din Londra, de unde, la începutul conflictului în Afganistan, a ajuns să asigure protecţia unor ambasade din Kabul. În 2019, ajunsese chiar şeful diviziei companiei de securitate britanice Hart International din Afganistan, înfiinţată de Lord Westbury în 1999, ”o companie de management al riscului recunoscută la nivel internaţional”, care ”oferă soluţii de securitate inovatoare şi integrate în zone complexe de pe uscat, pe mare şi în aer”. Cu experienţă operaţională în 25 de ţări, compania are un record excelent - un potofoliu de afaceri de 1 miliard de dolari şi, ca agent de securitate, operează în 25 de ţări. Paul Urey a ajuns şef în Afganistan, fără îndoială, pe merit. Acolo a asigurat inclusiv servicii de securitate pentru fundaţii umanitare, ceea ce l-a recomandat, atunci cînd a aplicat pentru misiunea de a proteja activităţile fundaţiei Presidium Network în Ucraina. 

Pe cînd se afla încă în Afganistan, în 2019, Paul Urey a fost solicitat de către superioarii săi pentru un interviu promoţional al companiei Hart. Era director ”de ţară” al operaţiunilor Companiei Hart în Afganistan, angajat de aceasta din 2004, pentru protecţia instituţiilor internaţionale, comunităţi de ONG-uri şi entităţi diplomatice din Kabul. Întrebat ”ce îţi place la jobul tău?”, Urey a răspuns: ”îmi place diversitatea, de la natura cosmopolită a oamenilor, interacţiunea cu ei, pînă la gestionarea riscurilor zilnice, în multe locuri din Afganistan. Nicio zi nu este la fel şi provocările variază, în funcţie de oră”. Cea mai mare provocare i se părea ”găsirea echilibrului” între acţiune şi ”menţinerea standardelor” de securitate. Spunea că experienţa afgană ”m-a făcut să înţeleg cît de importantă este conştientizarea culturală, nu doar operaţional. Nu este vorba doar de cerinţele clientului”, spunea el, ”ci de înţelegerea climatului de acţiune. Avem o abordare etică a tot ceea ce facem. Sînt un puternic susţinător al integrităţii, este foarte important pentru mine”. Întrebat care e specificul muncii sale şi ce-i place cel mai mult, a răpuns: ”Nopţile nedormite! Mi-a plăcută teoria din spatele crimei şi de ce oamenii comit crime. Acest lucru mi-a oferit o mai bună cunoaştere a naturii şi a oamenilor, a modului în care acţionează sau nu reuşesc să acţioneze, în anumite circumstanţe”. La finalul interviului, Urey îşi împărtăşea motto-ul după care trăieşte: ”Nu te aştepta ca alţii să facă, ceea ce tu nu eşti pregătit să faci”. 

Urey mai spunea că în Afganistan a învăţat un lucru: ”Aşteaptă-te mereu la neaşteptat!” Dar lecţia de acolo nu i-a folosit la nimic, în Donbass, atunci cînd a fost reţinut de separatişti ruşi în 29 aprilie, la un punct de control din estul Ucrainei, unde încerca, să evacueze o femeie şi pe copiii acesteia, ajutat de tînărul său şofer, Dylan Healy de 22 de ani, fost bucătar care lucrat într-o reţea hotelieră în Regatul Unit şi s-a dus în Ucraina, ca angjat al fundaţiei Praesidium Network.

Logo-ul companiei Hurt, cu sediul în Dubai, cel mai important angajator al lui Paul Urey, spune: ”Cănd te confrunţi cu riscuri, ai nevoie de Hart”. Pentr Urey, n-a mai fost valabil. Nu în Ucraina, nu în zona separatiştilor din Donbass, care s-au arătat chiar mai puţin cooperanţi decît talibanii. Om cu o vastă experienţă, Urey n-a avut nicio şansă, atunci cînd a căzut la mijloc, într-un război ideologic şi propagandistic, lansat de Moscova, care vede în orice occidental un spion, iar dacă acesta mai este şi angajat al unei firme de securitate, el se dovedeşte apriori şi fără îndoială ”mercenar”. Deşi Urey era, mai degrabă, un negociator - neavînd pregătire militară. Cu ruşii, însă, nu s-a putut înţelege - aceştia aveau nevoie de mercenari, pe care să-i arate la televizor.

Cînd Paul Urey s-a decis să accepte contractul din Ucraina, nu mai era acelaşi din Afganistan. Munca de uzură zilnică şi nopţile nedormite pe care le amintea în interviul pe care l-am citat, şi-au spus cuvîntul. Era bolnav deja de diabet şi dependent de insulină, iar familia n-ar fi vrut să-l lase să plece, însă el a insistat. ”O parte din mine crede că, din cauza stadiului avansat al bolii, poate că a vrut să meargă şi să moară acolo, făcînd ceva”, a spus mama lui Paul Urey pentru BBC, după anunţul morţii sale. Ea a spus că fiul ei n-are nimic în comun cu nicio armată şi că Paul Urey se afla în Ucraina ca angajat într-o misiune umanitară, că suferea de diabet şi că avea nevoie zilnic de insulină.

Familia bărbatului de 45 de ani a fost contactată imediat după ce fundaţia Praesidium Network a anunţat că a pierdul contactul cu el şi cu şoferul său, de către Ministerul de Externe al Marii Britanii. Soţia şi mama sa au spus pentru BBC că l-au ”implorat” să nu plece în Ucraina, şi că în momentul plecării, mama lui, Linda Urey, era extrem de îngrijorată pentru sănătatea lui. Ea a povestit că, din acest motiv, a fost ”atît de supărată” când a auzit de planurile fiului ei de a merge în Ucraina. Dar Paul Urey şi-a respectat motto-ul: ”Nu te aştepta ca alţii să facă, ceea ce tu nu eşti pregătit să faci”. Inclusiv să moară, într-un război care nu era deloc al său, ca prizonier, deşi nu era combatant, după ce încercase să o evacueze pe acea femeie, împreună cu copiii săi, dintr-o zonă de conflict.

”Criminali, asta sînteţi toţi””

După capturarea lui Urey, nu în timpul vreunor lupte, ci aflat pe locul din dreapta al maşinii conduse de şoferul său, la un punct de control al separatiştilor ruşi din Donbass, a început un adevărat circ mediatic, stîrnit de propaganda rusă.

Războiul în Ucraina intrase în ziua 65. Forţele ruse, spuneau analiştii occidentali, făceau progrese „lente şi inegale” în luptele acerbe din estul Ucrainei şi încă se străduiau să depăşească problemele de aprovizionare, după cum declara un înalt oficial al Pentagonului. Ziua se încheiase cu bilanţul bombardamentului asupra Kievului, petrecut chiar în timpul vizitei secretarului general al ONU în capitala Ucrainei - cel puţin o persoană fusese ucisă: o jurnalistă la ”Europa liberă”. Rusia a confirmat atacul. Începuse evacuarea supravieţuitorilor Holocaustului din Ucraina, după uciderea celui mai bătrîn dintre aceştia, într-un bombardament rusesc. O nouă groapă comună fusese descoperită lîngă Kiev, cu 900 de cadavre. Zelenski declara: ”Ei curăţă urmele... Au fost atît de mulţi ucişi încît, în ciuda faptului că i-au ars, acum am găsit din nou mormîntul a 900 de oameni în regiunea Kiev. Câţi oameni au murit în total – nimeni nu ştie. Vor fi consecinţe, va fi o anchetă, va fi mai tîrziu recensămîntul populaţiei.Trebuie să găsim toţi oamenii, nu ştim cîţi dintre ei... Agenţiile noastre de anchetă şi forţele de ordine îi vor condamna pe toţi, dar recunoaşterea internaţională este importantă pentru noi”, a spus şeful statului ucrainean, care a insistat: ”există oameni în Ucraina care îi vor căuta pe toţi vinovaţii”. În toată această atmosferă terifiantă, arestarea a doi britanici la un punct de control al separatiştilor din Donbass era un apendice al istoriei. O poveste inutilă.

S-a mai petrecut ceva în acea zi, care i-a pecetluit soarta lui Paul Urey şi pe cea a şoferului său, tînărul Dylan Heary: armata americană a început să antreneze militari ucraineni în baze de pe teritoriul Germaniei, anunţa Departamentul american al Apărării, conform postului de televiziune CNN. "Aceste eforturi intervin după instruirea iniţială pentru utilizarea sistemelor de artilerie, pe care militarii ucraineni au primit-o în altă parte; vom avea acţiuni de pregătire pentru folosirea sistemelor radar şi a vehiculelor blindate, care sunt incluse în pachetul de asistenţă pentru securitate aprobat recent", declara John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Ceea ce i-a înfuriat pe ruşi: trebuaiu să înceapă o ofensivă mediatică (alta ar fi fost imposibilă) împotriva susţinerii Ucrainei de către occident. În vreme ce barbariile cecenilor lui Kadîrov din Mariupol trebuiau estompate, devenea necesară scoaterea la iveală a rolului ”mercenarilor străini” aflaţi de partea ucraineană. Adică, a tuturor occidentalilor care susţineau, într-un fel sau altul, guvernul de la Kiev. Sau populaţia ”fascistă” a ţării.

Urey a fost reţinut în aprilie la un punct de control lângă Zaporojie, la aproximativ 470 de kilometri sud-est de Kiev. Ruşii nu cunosc misiunile umanitare. N-au avut niciodată aşa ceva, în portofoliul acţiunilor lor extrateritoriale, ci numai interese, pe care le-au promovat prin acţiuni militare, sau prin spionaj. Astfel încît, dacă nu puteau (nici n-aveau cu ce) să dovedească amestecul celor doi britanici într-o acţiune de spionaj, camuflată prin salvarea femeii şi a copiilor săi, atunci sigur trebuiau să fie ”mercenari”. Poate că, dacă ar fi fost o zi a războiului mai calmă şi fără anunţul american că antrenează militari ucraineni în Germania, Urey ar fi scăpat. Aşa, soarta lui a fost pecetluită, de lansarea unui război propagandistic, pe tema ”mercenarilor străini”.

După moartea lui Urey, în 10 iulie, ca prizonier al separatiştilor ruşi din Donbass, familia sa a dat, pe bună dreptate, vina pe guvernul rus, atît pentru ceea ce, în mod corect, au numit ”răpirea” lui, cît şi pentru moartea acestuia ca ostatic: ”l-au lăsat să moară acolo şi vreau să ştiu de ce l-au lăsat să moară”, a spus doamna Urey, îndurerată şi furioasă. Paul Urey nu mai putea să iasă viu din Ucraina - fusese deja folosit ca pion, într-un război mediatic antioccidental lansat de ruşi, iar dedesubturile acestuia nu trebuiau aflate.

Cele două fotografii, una a lui Urey din Afganistan în 2019 şi a doua, captură de ecran din timpul apariţiei sale la televiziunea rusă din mai 2022 întăresc aceasto idee. Parcă nu e vorba de aceeaşi persoană.

Oficialii britanici au afirmat în repetate rînduri că separatiştii din Doneţk şi autorităţile ruse i-au refuzat prizonierului vizitele de furnizare de medicamente şi tratament pentru diabetul de care suferea, precum şi cele ale Crucii Roşii. Dominic Byrne, de la Praesidium Network, fundaţia care l-a angajat pe Urey, spunea că ”nu a fost îngrijit şi nu s-a permis niciodată să fie văzut”. El a adăugat şi că şansele ca trupul lui Urey să fie returnat familiei sale, sînt „scăzute”. O autopise ar putea releva tratamentele, altele decît cele medicale, la care a fost supus şi care l-au transformat, fizic, pe şeful operaţiunilor Companiei de securitate Hurt în Afganistan, unde petrecuse opt ani, într-o ruină.

Dominic Byrne de la Presidium Network a mai declarat pentru BBC că Urey avea insulina la el cînd a fost capturat, astfel încît răpitorii săi ar fi fost conştienţi de starea lui. ”Este evident că sănătatea lui a fost neglijată”, a spus Byrne. ”Autorităţile ruse şi reprezentanţii Republicii Populare Doneţk ştiau că are nevoie de insulină, dar Crucii Roşii i s-a interzis accesul la el şi nu a putut niciodată să verifice condiţiile sale reale, în închisoare.”

Dar aici nu era vorba de negocieri, în vederea unei posibile eliberări. Ci de un război propagandistic, ca în vremea războiului rece. La începutul lunii mai, Urey a apărut la televiziunea de stat rusă în cătuşe, criticînd guvernul Regatului Unit pentru implicarea în Ucraina şi pentru acoperirea mediatică amplă a războiului. După ce l-a văzut în filmare, mama sa a spus că declaraţia a fost făcută, cu siguranţă, sub constrîngere. Cu puţin timp înainte de a-l vedea, surorile lui mai erau optimiste, declarînd pentru Sky News: ”Deocamdată ne descurcăm. Chiar nu ştim nimic, dacă ar fi bine acolo, dacă se întoarce acasă sau se întoarce în Ucraina, într-un schimb de prizonieri”. Apariţia lui la televiziunea rusă le-a prăbuşit optimismul şi au presimţit că lucrurile nu se vor mai petrece cum au crezut. Au declarat că nu mai au idee despre ceea ce i se poate întîmpla: ”Nu ştim, aşa că ne pregătim pentru ce e mai rău”.

Byrne a spus că „mai multe agenţii”, inclusiv guvernul britanic şi Crucea Roşie, au încercat în zadar să asigure eliberarea lui Urey. ”Solicităm oficial răpitorilor săi, să-i elibereze cadavrul şi să ne ajute să-l repatriem în Marea Britanie pentru familia sa”, a spus el. „Simţim, într-adevăr, că acest gest are o importanţă supremă şi este cel mai mărunt lucru pe care ei îl pot face în acest moment”.

Chiar şi moartea lui Paul Urley a fost transformată de ruşi în propagandă. Agenţia TASS a citat-o pe Natalya Nikonorova, un oficial al Republicii Populare Doneţk, care a spus că acesta a murit în captivitate pe 10 iulie din cauza stării de sănătate şi a ”stresului”: ”a murit de insuficienţă coronariană acută, agravată de edem pulmonar şi cerebral”. Avocatul Poporului din republica separatistă,  Daria Morozova, a insistat că toate drepturile sale au fost respectate. Că în timpul primului examen medical făcut lui Urey la reţinere, s-a constatat că acesta avea diabet insulino-dependent, leziuni ale sistemului respirator şi ale rinichilor şi o serie de boli ale sistemului cardiovascular. Precum şi că, ”în pofida gravităţii infracţiunilor (sale), Paul Urey primea un ajutor medical adecvat. Cu toate acestea, avînd în vedere diagnosticul său şi stresul, el a murit la 10 iulie”.

În postarea ei de pe Telegram, doamna  Morozova spune că, de fapt, de moartea sa se fac vinovaţi britanicii: ea a fost grăbită în cazul lui Paul Urey de ”starea psihologică depresivă, din cauza indiferenţei faţă de soarta lui în patria sa”. Ea a adăugat că Regatul Unit nu a furnizat proviziile medicale necesare prin intermediul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii. ”Din partea noastră, în ciuda gravităţii presupusei crime, Paul Urey a primit îngrijiri medicale adecvate”, a spus Morozova, care a dat tuturor asigurări că defunctul Paul Urey a fost mercenar, şi nu un lucrător umanitar, o persoană care  a ”condus operaţiuni militare, a făcut recrutări şi a format mercenari ai bandelor armate ucrainene”. „Din partea noastră, în ciuda gravităţii presupusei crime, Paul Urey a primit asistenţa medicală în cauză”, a mai spus ea.

De partea cealalată, Dominic Bryne de la fundaţia Praesidium Network, spune că nu li s-a permis nicio comunicare cu el şi nici acordarea vreunui ajutor, nici măcar prin intermediul Crucii Roşii, după ce comunicarea cu Urey a fost întreruptă, din 25 aprilie, la ora 4 dimineaţa, după ce plecase spre un sat din regiunea Zaporojia, pentru a o evacua pe femeia şi copiii despre care am amintit. Byrne, a declarat, rezumînd soarta lui Urey: ”Ei (ruşii - n.n.) folosesc cu adevărat acest personal umanitar ca pioni politici, în acest conflict – ceea ce este ruşinos”.

Ministerul de Externe al Marii Britanii  a reacţionat şi el, convocîndu-l pe ambasadorul Rusiei, Andrei Kelin, pentru a i se exprima ”profunda îngrijorare” faţă de moartea lui Urey, în captivitate. Ocazie cu care Liz Truss a declarat: „Sînt şocată să aud informaţii despre moartea lucrătorului umanitar britanic Paul Urey, în timp ce era în custodia unui împuternicit rus, în Ucraina. Rusia trebuie să poarte întreaga responsabilitate pentru acest lucru”.

Mai puţin atentă la războiul declaraţiilor, mama victimei, Linda Urey, a spus că este „absolut devastată” şi i-a descris pe separatişti drept „ucigaşi”. Postînd pe Facebook, ca răspuns la condoleanţele transmise de Dominic Bryne de la Praesidium, ea a scris: „Sînt cu adevărat supărată. Ţi-am spus că este un om foarte bolnav, ţi-am spus [şi] că este diabetic, am implorat la Sky News să mi-l dea înapoi. De ce l-ai lăsat să moară? Vreau răspunsuri. De ce nu l-ai eliberat? Vă urăsc pe toţi. Sînt absolut furioasă, chiar sînt. Sunt furioasă, foarte foarte foarte foarte supărată. Criminali, asta sunteţi, toţi”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici