Danemarca – Anglia, cea de a doua semifinală de la EURO 2020. Leii britanici au surclasat Ucraina

Ultimul sfert de finală de la EURO 2020 a confirmat calculele hârtiei, Anglia învingând categoric reprezentativa Ucrainei, cu 4-0 (1-0), pe Stadio Olimpico, din Roma, calificându-se în semifinala în care va întâlni naţionala Danemarcei.

918 afișări
Imaginea articolului Danemarca – Anglia, cea de a doua semifinală de la EURO 2020. Leii britanici au surclasat Ucraina

Sursa foto: Mediafaxfoto

A fost o partidă în care s-a jucat practic într-un singur sens. 11.800 de spectatori au fost martorii deschiderii scorului, în minutul 4, de către Anglia, prin Hary Kane, care a valorificat o pasă a lui Raheem Sterling.

La capătul uneia dintre puţinele acţiuni ofensive ale Ucrainei, şutul plasat al lui Roman Yaremchuk a fost respins în corner de portarul englez Jordan Pickford, în minutul 17.

La un minut după revenirea de la vestiare, Luke Shaw a centrat o minge în faţa careului mic, de unde fundaşul Harry Maguire a trimis imparabil în poarta lui Georgi Bushchan (2-0, min. 46).

Acelaşi Luke Shaw l-a servit peste 4 minute pe căpitanul Hary Kane, care nu a iertat, marcând al doilea său gol al meciului şi al treilea de la EURO 2020 (3-0, min. 50).

Total debusolaţi, ucrainienii au mai primit un gol din fază fixă, cornerul executat de Mason Mount încheindu-se cu reuşita cu capul al lui Jordan Henderson.

S-a încheiat 4-0, Ucraina nereuşind să mai pună probleme consistente, ăn ciuda faptului că Anglia a cedat deliberat posesia jocului în ultimele minute.

În ultiele 5 minute ambele echipe au jucat la trecerea timpului, procedeul preferat fiind pasa „acasă”.

Anglia s-a calificat în semifinale, unde va întâlni Danemarca, în timp ce Ucraina a încheiat cea mai bună participare din istorie la un turneu final European.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici