Știri externe

Biden, vicepreşedintele în exerciţiu al SUA: Campania prezidenţială a fost „urâtă”, o „luptă a personalităţilor” în defavoarea ideilor

Joseph Biden, vicepreşedintele în exerciţiu al SUA care a sugerat recent că ar putea candida la funcţia de preşedinte în 2020, a criticat recenta campanie electorală la care au participat Donald Trump şi Hillary Clinton, calificând-o "urâtă", o "luptă a personalităţilor" în defavoarea ideilor.

SUA estimează că aproximativ 50.000 militanţi SI au fost omorâţi până acum – oficial american

Aproximativ 50.000 de militanţi Stat Islamic au fost ucişi de la începutul conflictului dintre SUA şi reţeaua teroristă, cu doi ani de zile în urmă, a declarat joi un oficial american, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Risc de tsunami după un cutremur cu magnitudinea preliminară de 8,0, în Oceanul Pacific. Alertele din Hawaii şi Noua Zeelandă, anulate

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 8,0 grade revizuită la 7,8 grade s-a produs în cursul nopţii de joi spre vineri (joi seară, ora României) în Oceanul Pacific, în largul Insulelor Solomon, existând risc de tsunami.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, avertizează: NATO ar trebui să sisteze consolidarea militară în apropierea frontierelor Rusiei

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat că statele membre NATO ar trebui să oprească consolidarea militară din apropierea frontierelor Rusiei, informează site-ul agenţiei Tass.

Serviciile secrete britanice au spionat intens Israelul, catalogat „ameninţare” în Orientul Mijlociu

Serviciul guvernamental britanic de informaţii a spionat intens oficiali israelieni şi a catalogat Israelul, aliat al Marii Britanii, "o ameninţare" pentru stabilitatea regiunii Orientul Mijlociu, arată documente dezvăluite de fostul analist NSA Edward Snowden, devenit activist pentru transparenţă.

Fiul fostului preşedinte Mohammed Morsi a fost arestat de autorităţile egiptene

Osama Morsi, fiul fostului preşedinte egiptean, a fost arestat de către forţele de securitate, informează oficiali, citaţi de agenţia de ştiri Associated Press.

Accident în lanţ pe o autostradă din Statele Unite: Cel puţin trei morţi şi zeci de răniţi – FOTO, VIDEO

Cel puţin trei persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite într-un accident în lanţ, în care au fost implicate 40 de vehicule, produs miercuri pe o autostradă din Statele Unite, informează postul Fox2 Detroit.

Cutremur de suprafaţă cu magnitudine de 6,5 grade, în largul coastelor Californiei

Un cutremur de mică adâncime, cu o magnitudine de 6,5 grade pe scara Richter, a avut loc joi după-amiaza în largul coastelor statului american California, anunţă Institutul Geologic American.

Canada ar revizui acorduri cu SUA dacă Trump reintroduce tehnicile dure de interogare a teroriştilor

Canada ar putea modifica acordurile cu Statele Unite în domeniul schimbului de informaţii dacă preşedintele Donald Trump va implementa ideile privind tehnicile dure de interogare a suspecţilor de terorism, avertizează un oficial guvernamental de la Ottawa.

UE a demarat acţiuni juridice în şapte state europene care au rămas pasive la scandalul Volkswagen

Uniunea Europeană a demarat acţiuni legale împotriva a şapte state, patru dintre acestea, printre care Marea Britanie şi Germania, sunt vizate pentru că nu au acţionat în faţa scandalului în care Volkswagen folosea softuri speciale pentru a păcăli nivelul emisiilor maşinilor, potrivit BBC.

Rusia anunţă activarea sistemelor de rachete S-400 în districtul militar vestic

Rusia a anunţat joi activarea sistemelor de rachete S-400 pentru protejarea spaţiului aerian în nord-vestul ţării, în apropierea frontierelor NATO, informează site-ul agenţiei Tass.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, crede că Angela Merkel nu deţine cheia negocierilor privind Brexit

Theresa May, premierul britanic, a minimalizat rolul cancelarului german, Angela Merkel, în cadrul negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din UE, declarând că aceasta nu deţine cheia acestora, informează site-ul ziarului The Guardian.

Comisia Europeană recomandă reluarea transferului înapoi în Grecia a azilanţilor începând din 2017

Comisia Europeană recomandă reluarea transferului solicitanţilor de azil înapoi în Grecia, începând cu luna martie 2017, la cinci ani după suspendarea acestei acţiuni din cauza condiţiilor precare din Grecia, notează AFP pe pagina electronică.

Un fost ministru pentru buget al Franţei a fost condamnat la închisoare cu executare pentru fraude fiscale

Jerome Cahuzac, fost ministru delegat pentru buget, în perioada 2012-2013, care a coordonat acţiunile Guvernului francez împotriva evaziunii fiscale, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru fraude fiscale de către un Tribunal din Paris, scrie Reuters.

Marine Le Pen solicită anularea învăţământului gratuit pentru copiii străinilor din Franţa: „Gata cu joaca. Fără educaţie gratuită”

Liderul formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, Marine Le Pen, care ar putea ajunge în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa din mai 2017, a solicitat ca educaţia copiilor străini din Franţa să nu mai fie gratuită, informează BBC.

Uniunea Europenă urmează să acorde drept de călătorie fără viză cetăţenilor din Ucraina şi Georgia

Uniunea Europenă urmează să acorde în curând drept de călătorie fără viză cetăţenilor din Ucraina şi Georgia, după ce oficialii europeni au anunţat că s-a ajuns la un acord pe tema disputei din interiorul UE ce a prevenit introducerea mai devreme a acestei măsuri, scrie agenţia de ştiri Reuters.

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson afirmă că Arabia Saudită şi Iranul stârnesc războaie prin intermediari în Orientul Mijlociu

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, este de părere că Arabia Saudită şi Iranul stârnesc războaie prin intermediari în Orientul Mijlociu, iar unii politicieni din regiune se folosesc de islam pentru a-şi atinge propriile obiective politice, scrie Reuters, citând cotidianul The Guardian.

Procedura de destituire a preşedintelui sud-coreean Park Geun-Hye a început prin depunerea moţiunii

Deputaţii sud-coreeni au depus, joi, o moţiune pentru destituirea din funcţie a preşedintei Park Geun-Hye, implicată de mai multe săptămâni într-un scandal de corupţie, relatează Le Figaro.

Leonardo DiCaprio, un militant al combaterii schimbărilor climatice, în discuţii cu Donald Trump pentru a-l convinge să investească în energia regenerabilă

Întâlnirea a avut loc miercuri, la Trump Tower din New York fiind declanşată de numirea lui Trump a preşedintelui Environmental Protection Agency (EPA), Scott Pruitt, procurorul general al statului Oklahoma, un scepitc în privinţa schimbărilor climatice, relatează AP.

Grupare paramilitară care ar fi pregătit un atac, desfiinţată în Ungaria

Gruparea paramilitară Magyar Nemzeti Arcvonal (Frontul Naţional Ungar), a cărui lider a fost arestat în octombrie după ce a împuşcat mortal un poliţist în oraşul Bony din Ungaria şi care ar fi pregătit un atac, a fost "practic" desfinţată, a anunţat joi cotidianul Magyar Idok.

Cuba vrea să semneze o serie de acorduri cu SUA înainte de investitura lui Donald Trump

Cuba a anunţat că speră să semneze cel puţin jumătate dintre cele 12 acorduri cu Statele Unite înainte ca magnatul Donald Trump să fie investit în funcţie pe data de 20 ianuarie 2017, relatează Reuters.

Cadavru găsit într-o cutie pe râul Elba. Poliţia din Germania cere ajutor pentru identificare

Poliţia Română colaborează cu autorităţile din Germania pentru identificarea unui cadavru descoperit pe râul Elba, într-o cutie metalică, existând informaţii că este vorba despre o persoană care provine din sud-estul Europei.

Peste 100 de morţi şi 700 de răniţi, în urma cutremurului din Indonezia

Peste 100 de persoane au murit şi aproximativ 700 au fost rănite în urma cutremurului care s-a produs miercuri în provincia Aceh din Indonezia, au anunţat joi autorităţile din această ţară, citate de Le Figaro.

Cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade în nord-vestul Chinei

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter a avut loc în nord-vestul Chinei, anunţă Institutul Geologic American.

Bilanţ tragic. Patruzeci şi şapte de morţi, în accidentul aviatic din Pakistan

Patruzeci şi şapte de persoane au murit după ce un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în Pakistan, printre ei numărându-se şi o vedetă de muzică rock care a devenit ulterior evanghelist musulman, doi copii şi trei străini, relatează Reuters.

Parlamentul britanic susţine declanşarea procedurii Brexit până în martie 2017

Membrii Parlamentului britanic au votat în favoarea planului Guvernului Theresa May de a declanşa până în martie 2017 procedura de scoatere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează Sky News.

Un avion militar al SUA s-a prăbuşit în Pacific, în largul Japoniei. Pilotul este dispărut

Un pilot militar american este dat dispărut după ce un avion de vânătoare al Forţelor Navale americane s-a prăbuşit miercuri în Oceanul Pacific, în largul Japoniei, anunţă Pentagonul, conform Fox News.

Donald Trump l-a desemnat pe John Kelly pentru funcţia de secretar pentru Securitatea Internă

Preşedintele-ales al SUA, Donald Trump, l-a desemnat pe generalul în retragere John Kelly, din cadrul Forţelor Navale, pentru postul de secretar al Departamentului pentru Securitate Internă, relatează cotidianul The Washington Post.

Trump, onorat de anunţul Time, dar susţine că nu a divizat societatea americană

Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a declarat că este o mare onoare să fie desemnat personalitatea anului 2016 de către revista Time, dar nu este responsabil de divizarea societăţii americane, informează presa internaţională.

Statele UE acceptă ca toate acordurile energetice cu ţări terţe să aibă aprobarea Comisiei Europene

Statele UE au acceptat, miercuri, să permită Comisiei Europene să aprobe toate acordurile în domeniul petrolului şi gazelor semnate cu ţări terţe precum Rusia, pentru evitarea practicilor anticoncurenţiale şi a acţiunilor de perturbare a fluxurilor energetice, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Trump vrea suplimentarea capabilităţilor militare, dar va evita înlăturarea regimurilor străine

Donald Trump, preşedintele-ales al SUA, a pledat pentru suplimentarea capacităţilor militare americane, în scop "preventiv", subliniind că armata SUA nu va mai fi folosită pentru înlăturarea regimurilor dictatoriale, ci în principal pentru distrugerea organizaţiilor teroriste islamiste.

Donald Trump se consultă cu Barack Obama în privinţa persoanelor numite în viitoarea Administraţie

Donald Trump, preşedintele-ales al Statelor Unite, a dezvăluit miercuri că se consultă cu Barack Obama, preşedintele în exerciţiu, în privinţa numirii membrilor viitoarei Administraţii, ţinând cont în cel puţin un caz de sfatul actualului lider de la Casa Albă, relatează site-ul Politico.com.

Austria a propus închiderea şi amendarea refugiaţilor care mint în privinţa naţionalităţii

Solicitanţii de azil care au minţit autorităţile austriece în legătură cu adevărata lor naţionalitate ar putea risca să meargă la închisoare sau să primească o amendă, conform unei legi propuse în Austria, informează site-ul ziarului The Independent.

Terry Branstad a fost nominalizat de Trump pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite în China

Donald Trump l-a nominalizat pe Terry Branstad, guvernatorul statului Iowa, pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite în China, a anunţat un oficial din cadrul echipei preşedintelui-ales, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Matteo Renzi îşi depune demisia în mod formal din funcţia de premier

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a anunţat că miercuri seară va merge la sediul Preşedinţiei pentru a-i înmâna preşedintelui Sergio Mattarella demisia sa, relatează cotidianul La Repubblica.

Secretarul general al NATO cere menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei până la implementarea acordului Minsk

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cere aliaţilor occidentali să menţină presiunea diplomatică şi sancţiunile la adresa Rusiei până când Moscova îşi va respecta obligaţiile ce decurg din acordul de pace din Ucraina, scrie The Associated Press.

VIDEO. Donald Trump a fost desemnat personalitatea anului 2016 de revista Time

Magnatul Donald Trump, preşedintele-ales al Statelor Unite, a fost desemnat miercuri de revista americană Time personalitatea anului 2016.

FOTO. Un avion de pasageri s-a prăbuşit în nordul Pakistanului/ Treizeci şi şase de cadavre, recuperate la locul dezastrului aviatic din Pakistan

Un avion de pasageri al unei companii aeriene pakistaneze s-a prăbuşit în nordul Pakistanului, afirmă surse citate de presa locală.

Un scurtcircuit la un frigider, potenţiala cauză a incendiului de la clubul de noapte din Oakland

Un scurtcircuit la un frigider sau alte dispozitive electronice ar fi cauzat incendiul de la un club de noapte din oraşul american Oakland, soldat cu decesul a 36 de persoane, au anunţat anchetatorii, potrivit BBC News online.

Matteo Renzi, premierul Italiei, ar putea să-şi amâne demisia până vineri

Premierul Italiei, Matteo Renzi, ar putea să-şi prezinte demisia în cursul zilei de vineri, a declarat o sursă parlamentară, la mai puţin de o săptămână după respingerea prin referendum a reformei constituţionale propuse de premier, scrie Reuters.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da