În favoarea programului Brexit au votat 448 de parlamentari, iar 75 s-au pronunţat împotrivă.
Votul a avut loc în cadrul unei moţiuni iniţiate de Partidul Laburist (centru-stânga, de opoziţie), care a cerut Guvernului conservator un plan detaliat privind procedura de ieşire din Uniunea Europeană.
Premierul Theresa May este supusă presiunilor deputaţilor, mediilor de afaceri şi investitorilor pentru a prezenta o strategie clară privind viitoarea relaţie a Marii Britanii cu Uniunea Europeană.
„Vrem detalii şi claritate, pentru a se pune capăt acestui circ al incertitudinii”, a declarat un purtător de cuvânt al grupului parlamentar laburist din Camera Comunelor, Keir Starmer, citat de Reuters.
Premierul Theresa May a părut să tergiverseze declanşarea procedurii Brexit prin activarea Articolului 50 al Tratatului UE. Liderii UE au cerut Marii Britanii să accelereze ieşirea din UE pentru a pune capăt incertitudinii. În acest context, Theresa May a semnalat că va declanşa procedura de ieşire din UE până în martie 2017. Negocierile vor dura cel mult doi ani, iar liderii UE vor ca ieşirea efectivă a Marii Britanii să se producă înaintea alegerilor europarlamentare din 2019.
Citeşte şi: Un avion militar al SUA s-a prăbuşit în Pacific, în largul Japoniei. Pilotul este dispărut
Citeşte şi: Donald Trump l-a desemnat pe John Kelly pentru funcţia de secretar pentru Securitatea Internă
Citeşte şi: Donald Trump se consultă cu Barack Obama în privinţa persoanelor numite în viitoarea Administraţie