46 de decese în urma ploilor torenţiale şi a inundaţiilor din Pakistan

Publicat: 30 06. 2025, 23:04
KARACHI, PAKISTAN - JULY 20: People struggle to move forward in a flooded street after heavy monsoon rains in Pakistan's port city of Karachi on July 20, 2024. Vehicles moved hard due to flooded streets after heavy weather conditions. Sabir Mazhar / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Autorităţile pakistaneze au anunţat luni un bilanţ provizoriu de 46 de morţi, ca urmare a precipitaţiilor neobişnuit de intense înregistrate în mai multe regiuni ale ţării. Cele mai multe victime s-au înregistrat în provincia Khyber Pakhtunkhwa (22 de decese), urmată de Punjab (13), Sindh (7) şi Balochistan (4), conform datelor furnizate de autorităţile locale de management al situaţiilor de urgenţă.

Vineri, în valea Swat, 13 membrii aceleiaşi familii aflaţi în vacanţă au fost luaţi de ape. Serviciile de intervenţie au recuperat 12 dintre corpurile victimelor, iar căutările continuă.

Meteorologii avertizează că acest sezon musonic ar putea duce ploi peste nivelul normal şi nu exclud repetarea unor fenomene precum inundaţiile din 2022, când peste 1.700 de oameni au murit.