ACCIDENT FEROVIAR în apropiere de Barcelona: Cel puţin o persoană a murit şi 44 au fost rănite în urma deraierii unui tren | VIDEO

Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte zeci au fost rănite marţi după ce un tren de navetişti a deraiat în localitatea Vacarisses, în apropiere de Barcelona, în urma alunecărilor de teren provocate de ploile torenţiale căzute în ultimele zile, relatează cotidianul La Vanguardia.

750 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT FEROVIAR în apropiere de Barcelona: Cel puţin o persoană a murit şi 44 au fost rănite în urma deraierii unui tren | VIDEO

Accident feroviar în apropiere de Barcelona: Cel puţin o persoană a murit şi şase au fost rănite în urma deraierii unui tren | VIDEO

UPDATE: Numărul persoanelor rănite în urma deraierii unui tren de călători care a avut loc marţi în apropiere de Barcelona a ajuns la 44, iar o persoană a murit, au anunţat pe Twitter serviciile de intervenţie, relatează Reuters.

O alunecare de teren a provocat deraierea a două dintre vagoane între oraşele Terrassa şi Manresa din nord-est, imediat după ora locală 6:00, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei de tren Renfe. Trenul transporta 131 de persoane.

TITLURILE ZILEI

Un tren de navetişti de la linia R4 Rodalies a deraiat în această dimineaţă, în Vacarisses ( Barcelona), din cauza unei „alunecări de teren“, au informat compania feroviară şi poliţia catalană pe Twitter.

Cel puţin o persoană a murit şi 44 au fost rănite în accident, trei dintre ele prezintă răni mai puţin severe şi 41 au fost răniţi uşor, potrivit pentru ultimului raport al serviciului de protecţie civilă. Unul dintre răniţi este şoferul trenului şi nu există niciun pasager prins în vagoane, scrie cotidianul El Pais.

Nordul Spaniei a fost afectat de ploi abundente în ultimele zile, cauzând inundaţii şi alunecări de teren.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici