Prima pagină » Știri externe » Acordul privind Strâmtoarea Ormuz intră în linie dreaptă | SUA și Iranul spun că negocierile sunt aproape de final

Acordul privind Strâmtoarea Ormuz intră în linie dreaptă | SUA și Iranul spun că negocierile sunt aproape de final

Statele Unite și Iranul transmit că sunt aproape de un acord privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol. Totuși, negocierile rămân dificile, iar principalele puncte de dispută vizează controlul asupra căii navigabile și condițiile impuse de cele două părți.
Acordul privind Strâmtoarea Ormuz intră în linie dreaptă | SUA și Iranul spun că negocierile sunt aproape de final
Sursa foto: Mediafax Foto/DPA/Hepta

Iranul a anunțat miercuri că negocierile desfășurate cu medierea Omanului au ajuns în „etapa finală”, în timp ce președintele american Donald Trump a declarat că un acord privind Strâmtoarea Ormuz ar putea fi anunțat chiar în această săptămână, potrivit AP.

Potrivit liderului de la Casa Albă, în discuții s-au făcut „multe progrese”.

Dacă va fi încheiat, acordul ar putea permite reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz, blocată de conflictul dintre SUA și Iran, reducând presiunea asupra economiei mondiale și contribuind la detensionarea situației din regiune.

Închiderea acestei rute maritime a afectat transportul unei cincimi din petrolul și gazele naturale comercializate la nivel global și a dus la creșterea prețurilor la combustibili și la alte bunuri.

Negocierile, condiționate de concesii reciproce

Potrivit informațiilor prezentate de autoritățile iraniene, un proiect de acord a fost finalizat împreună cu Omanul și așteaptă aprobarea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei. Oficiali regionali citați de Associated Press susțin că înțelegerea ar urma să fie una temporară și ar putea crea condițiile pentru reluarea negocierilor dintre Washington și Teheran privind programul nuclear iranian.

Negocierile sunt însă complicate de condițiile impuse de cele două părți. Iranul dorește păstrarea unui anumit grad de control asupra strâmtorii și susține că aceasta nu va reveni la statutul de cale navigabilă complet deschisă din perioada de dinaintea războiului.

În același timp, un eventual acord ar putea depinde de ridicarea blocadei impuse de Statele Unite asupra porturilor iraniene.

Washingtonul s-a declarat anterior împotriva oricărei înțelegeri care ar consolida controlul Teheranului asupra Strâmtorii Ormuz.

Atacurile asupra transportului maritim continuă

În timp ce negocierile avansează, incidentele de securitate din regiune nu s-au oprit.

Rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, au susținut că au lansat atacuri cu rachete balistice asupra unor petroliere saudite.

Totodată, o navă aflată în Golful Aden a raportat o explozie produsă în apropiere, fără ca echipajul să fie rănit.

În paralel, situația din sudul Libanului s-a deteriorat după ce armata israeliană a emis un nou ordin de evacuare pentru locuitorii unei localități și a anunțat lovituri asupra unor ținte pe care le-a asociat cu Hezbollah.

Escaladarea a avut loc în timp ce reprezentanți ai Israelului și Libanului continuau negocierile de la Roma privind aplicarea armistițiului.

Recomandarea video