„Nu este surprinzător că Putin expulzează diplomaţi americani, dar el şi acoliţii săi vor plăti preţul pentru atacarea democraţiei noastre”, se afirmă într-un mesaj postat pe Twitter de senatorul american.
McCain este unul din ce mai duri critici ai Rusiei în Congresul SUA şi a militat în repetate rânduri pentru noi sancţiuni împotriva Moscovei.
Rusia a anunţat vineri, ca reacţie la noile sancţiuni adoptate de Congresul SUA, că Statele Unite au termen până la 1 septembrie să reducă personalul diplomatic de pe teritoriul rus până la 455 de persoane, nivelul angajaţilor misiunilor ruse din SUA după ce Administraţia Barack Obama a expulzat 35 de ruşi în decembrie 2016. În momentul expulzării celor 35 de diplomaţi ruşi din cauza ingerinţelor Moscovei în scrutinul prezidenţial american, Vladimir Putin nu a adoptat măsuri simetrice, anunţând că aştepta abordarea noului preşedinte american, Donald Trump.
În contextul în care Congresul SUA a adoptat noi sancţiuni împotriva Moscovei, iar preşedintele Donald Trump urmează să le aprobe, Vladimir Putin a anunţat duminică seară, într-un interviu acordat postului VGTRK, că personalul misiunilor diplomatice americane, inclusiv angajaţii care nu au statut diplomatic, trebuie redus cu 755 de persoane până la 1 septembrie.
Citeşte şi: A început procesul pentru tentativa de lovitură de stat din 2016 din Turcia. Aproape 500 de persoane sunt judecate, iar clericul Fethullah Gulen este principalul inculpat
Citeşte şi: China anunţă că nu va face niciun compromis în privinţa suveranităţii ţării. Provincia „scăpată de sub control” pe care vrea să o aducă sub conducerea Beijingului