Adevărul despre imaginea cu ambasadorul Chinei călcând pe trupurile localnicilor din Kiribati

  • O fotografie care îl arată pe ambasadorul chinez în Kiribati mergând pe spatele unor oameni, ca parte a unei ceremonii de primire pe insulă, a stârnit dezbateri legate de interpretarea obiceiurilor locale, precum şi de situaţia geopolitică, marcată de influenţa crescândă a Chinei în Pacific
  • În intervenţii în spaţiul virtual, localnicii susţin că practica face parte din ceremonia tradiţională de primire a oaspeţilor.
  • Armata americană şi-a exprimat îngrijorarea că Kiribati ar putea permite Chinei să construiască baze cu dublă utilizare (militară şi civilă) pe cea mai mare insulă a sa, Kiritimati, aflată la doar 2.000 km sud de Hawaii, potrivit The Guardian.
2837 afișări
Imaginea articolului Adevărul despre imaginea cu ambasadorul Chinei călcând pe trupurile localnicilor din Kiribati

sursa foto: The Guardian via Facebook

O fotografie făcută la sosirea ambasadorului chinez Tang Songgen pe insula Marakei la începutul acestei luni îl arată pe acesta mergând pe spatele unor tineri întinşi pe pământ în faţa lui, ţinând în acest timp de mâini două femei îmbrăcate în rochii tradiţionale.

Fostă colonie britanică, formată din trei arhipelaguri întinse pe o zonă oceanică de dimensiunea Indiei, Kiribati a dobândit o importanţă strategică semnificativă în epoca rivalităţii dintre SUA şi China în Pacific.

În timp ce unii observatori au susţinut că imaginea aceasta sugerează influenţa crescândă a Chinei în zonă – dat fiind că în septembrie anul trecut guvernul din Kiribati a renunţat brusc, după 17 ani, la alianţa diplomatică cu Taipei, în favoarea Beijingului – multe voci online au susţinut că este vorba de o practică tradiţională şi că fotografia  a fost interpretată în mod voit greşit. „Aceasta este tradiţia la noi pe insulă pentru a le arăta respect oaspeţilor”, spune unul dintre aceştia.

„Dacă un străin se însoară cu o localnică, bărbaţii din familie se întind pe jos şi se lasă călcaţi pe spate de oaspete, care îşi poartă mireasa pe umeri. Acest ritual de bun-venit se aplică atât la nunţi, cât şi pentru oaspeţi. Haideţi să nu manipulam adevărul pentru a servi anumitor scopuri”, a explicat Adlih Ztuhcs, într-un comentariu online. Opinia aceasta este susţinută şi de dr. Katerina Teaiwa, lector la Colegiul Universitar Naţional al Asiei şi Pacificului, care a spus că, chiar dacă imaginea poate simboliza puterea, se vede că oamenii din Marakei îşi arată ospitalitatea şi onoarea, şi nu că ar fi într-o ipostază de subjugare.

Armata americană şi-a exprimat îngrijorarea că Kiribati ar putea permite Chinei să construiască baze cu dublă utilizare (militară şi civilă) pe cea mai mare insulă a sa, Kiritimati (Christmas), aflată la doar 2.000 km sud de Hawaii şi de baza Flotei Pacificului SUA. Kiribati dezvoltă deja o infrastructură pentru pescuit pe insula Kiritimati în parteneriat cu o companie chineză, dar preşedintele ţării a declarat în această lună pentru The Guardian că guvernul său nu a avut niciodată intenţia sau planul de a permite Chinei să aibă o bază de acces pe insulă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici