AFP: Duş rece pentru România şi Bulgaria în legătură cu aderarea la Schengen

Guvernul olandez a temperat joi speranţele unei integrări rapide a României şi Bulgariei în Schengen, cerând o perioadă de probă de cel puţin un an pentru a se asigura de capacitatea lor de a controla frontierele acestui spaţiu, relatează AFP.

2504 afişări
Imaginea articolului AFP: Duş rece pentru România şi Bulgaria în legătură cu aderarea la Schengen

AFP: Duş rece pentru România şi Bulgaria în legătură cu aderarea la Schengen

"Este încă prea devreme pentru a lua o decizie (privind aderarea celor două ţări), şi va dura fără îndoială o perioadă, înainte ca noi să fim în măsură să facem acest lucru", a avertizat ministrul Imigraţiei Gerd Leers, la o zi de la un vot al Parlamentului European în favoarea aderării rapide a Bucureştiului şi Sofiei, membre UE din 2007.

Decizia de integrare a oricărui membru nou în spaţiul Schengen necesită unanimitate.

Trei ţări din cadrul UE, Marea Britanie, Irlanda şi Ciprul, nu se află în acest spaţiu, la care au aderat în schimb Elveţia, Norvegia, Islanda şi Lichtenstein, care nu sunt membre ale Uniunii Europene.

Leers a explicat poziţia Guvernului său omologilor săi europeni în cursul unei reuniuni la Luxemburg.

Rezervele Olandei sunt împărtăşite de Franţa, Germania, Suedia, Finlanda şi Danemarca.

Ele se referă la capacitatea celor două candidate de a lupta împotriva corupţiei care subminează, în opinia lor, aptitudinea acestora de a combate crima organizată şi de a asigura un control real la frontiere împotriva imigraţiei ilegale şi traficanţilor.

"Germania vrea să se asigure că situaţia în cele două ţări se normalizează şi se ameliorează, mai ales în ceea ce priveşte corupţia, securitatea juridică şi statul de drept", a declarat joi ministrul german Hans-Peter Friedrich.

"Se va constata că nu există unanimitate pentru a accepta aderarea României şi Bulgariei. Vom vedea dacă este posibil puţin mai târziu", a recunoscut la rândul său ministrul belgian, Melchior Wathelet.

Cele două ţări candidate suferă de o lipsă de încredere din partea partenerilor lor, dintre care mulţi apreciază că au intrat prea devreme în UE deoarece nu erau suficient pregătite.

"Cerem noilor ţări să controleze efectiv frontierele comune", a explicat ministrul olandez.

Guvernele ţărilor din spaţiul Schengen aşteaptă un raport pe care Comisia Europeană trebuie să îl publice în iulie 2011 în privinţa situaţiei reformelor în cele două ţări în materie de justiţie şi combatere a corupţiei.

"Vom analiza cu atenţie acest raport", a declarat Leers înainte de a sublinia că decizia Guvernului său va dura "o anumită perioadă de timp".

Miniştrii francez şi german de Interne Claude Guéant şi Hans-Peter Friedrich au convenit "să aştepte publicarea acestui raport înainte de a lua o decizie", a declarat delegaţia germană.

"Guvernele UE nu vor să mai ia drept bune angajamentele candidaţilor", a comentat un oficial din cadrul Comisiei.

Franţa a cerut, de asemenea, amplasarea unui "dispozitiv de supraveghere" pentru integrarea Croaţiei la UE, pentru a se asigura că această ţară va continua să îndeplinească criteriile de aderare după încheierea negocierilor.

Un mecanism similar este cerut pentru integrarea Bulgariei şi României în Schengen.

Acesta ar consta într-o perioadă de probă de un an începând de la publicarea raportului Comisiei în iulie, pentru a se asigura că cele două ţări au capacitatea tehnică să îşi îndeplinească obligaţiile.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici