"Agresiuni sexuale brutale" comise "sistematic şi deliberat" de Hamas, în atacul din 7 octombrie

Civilii israelieni au suferit "agresiuni sexuale brutale" care au fost comise "în mod sistematic şi deliberat" în timpul atacurilor din 7 octombrie ale Hamas, potrivit unui raport publicat de Asociaţia Centrelor de criză pentru violuri din Israel (ARCCI).

1469 afișări
Imaginea articolului "Agresiuni sexuale brutale" comise "sistematic şi deliberat" de Hamas, în atacul din 7 octombrie

"Agresiuni sexuale brutale" comise "sistematic şi deliberat" de Hamas, în atacul din 7 octombrie

Raportul, care include mărturii de la martori, experţi criminalişti şi articole de presă, afirmă că militanţii Hamas care au intrat în Israel au folosit acte extreme de violenţă sexuală împotriva victimelor lor şi, în majoritatea cazurilor, le-au ucis "după sau chiar în timpul violului".

Raportul nu detaliază câte cazuri de agresiune sexuală a documentat şi nici nu este clar dacă a vorbit cu victimele, deşi notează că, în majoritatea cazurilor, "victimele au fost ucise după sau chiar în timpul violului", relatează CNN.

"Mulţi dintre cei care au fost violaţi şi torturaţi au fost ucişi, fără a putea vreodată să-şi exprime experienţele. Atunci când majoritatea victimelor agresiunilor sexuale sunt ucise, avem obligaţia morală şi umanitară de a amplifica strigătul lor tăcut", se arată în raport.

Potrivit dovezilor colectate de ARCCI, bărbaţi, femei şi copii au fost cu toţii victimele unor abuzuri sexuale îngrozitoare pe 7 octombrie. Raportul prezintă mărturiile martorilor cu privire la brutalitatea crimelor sexuale, inclusiv cea a violurilor în grup la festivalul de muzică Nova, în deşertul din sudul Israelului.

În raport se arată că "mai mulţi supravieţuitori ai masacrului (Nova) au oferit mărturii, unde femeile au fost abuzate şi folosite între mai mulţi terorişti care le-au bătut, rănit şi, în cele din urmă, le-au ucis". Mai mult, unele violuri au avut loc în faţa unei "audienţe" formate din partenerii, familia sau prietenii victimelor, cu scopul de a "spori durerea şi umilirea tuturor celor prezenţi", se arată în raport.

Mărturiile au dezvăluit că organele genitale ale mai multor cadavre au fost mutilate. Potrivit raportului, unele victime din comunităţile din apropierea Fâşiei Gaza au fost femei sau fete tinere "care au fost violate, de cele mai multe ori în dormitoarele lor, în timp ce erau parţial îmbrăcate în pijamale".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici