Ahmadinejad propune mutarea Israelului în Europa, Canada sau Alaska

Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, propune organizarea unui referendum în teritoriile palestiniene pe tema mutării statului evreu în Europa, Canada sau Alaska, relatează site-ul ynetnews.com.

2 afișări
Imaginea articolului Ahmadinejad propune mutarea Israelului în Europa, Canada sau Alaska

Ahmadinejad propune mutarea Israelului în Europa, Canada sau Alaska

Cu ocazia ceremoniilor Zilei Internaţionale a Ierusalimului, Ahmadinejad a condamnat ceea ce el a numit "atrocităţile comise de regimul sionist împotriva asupritului popor palestinian".

"Să fie organizat un referendum în Palestina! Asta propunem ţărilor europene", a spus Ahmadinejad la Teheran. "Toţi palestinienii - musulmani, creştini şi evrei - trebuie să participe la referendum", a adăugat el.

"Crearea regimului sionist, continuarea existenţei sale şi susţinerea nelimitată oferită de Statele Unite sunt insulte la adresa demnităţii umane. Toate ţările trebuie să aibă dreptul să ancheteze crimele regimului sionist şi să afle toate atrocităţile. Tinerii palestinieni şi toată naţiunea au fost lipsiţi de drepturi elementare timp de 60 de ani. Ierusalimul nu mai este doar o problemă a Palestinei şi a Orientului Mijlociu, ci a întregii umanităţi", afirmă liderul islamist, observând că ţările occidentale au transformat Holocaustul "într-un subiect sacru" pe care nimeni nu-l poate pune sub semnul întrebării.

"Aceste evenimente au avut loc în cel de-al II-lea Război Mondial. Ulterior, Israelul a comis un genocid istoric în Palestina. Şi-au acordat lor înşişi drepturi sacre şi au catalogat toate celelalte ţări drept criminale. Şi-au acordat dreptul comiterii de crime sub pretextul Holocaustului. Au construit chiar închisori secrete în Europa şi au impus sancţiuni economice împotriva unei ţări care nu a recunoscut regimul sionist", a argumentat Ahmadinejad.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici