AIEA confirmă că şeful instituţiei se va deplasa în Rusia pentru a discuta despre centrala Zaporojie

Organismul de supraveghere nucleară a ONU, AIEA, a confirmat că şeful său, Rafael Grossi, se va deplasa joi la Moscova pentru a discuta despre siguranţa nucleară la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, scrie CNN.

131 afișări
Imaginea articolului AIEA confirmă că şeful instituţiei se va deplasa în Rusia pentru a discuta despre centrala Zaporojie

AIEA confirmă că şeful instituţiei se va deplasa în Rusia pentru a discuta despre centrala Zaporojie

"Putem confirma că directorul general Grossi se va afla mâine la Moscova, în cadrul consultărilor la nivel înalt pe care le desfăşoară în prezent şi care au ca scop convenirea şi punerea în aplicare a unei zone de siguranţă şi securitate nucleară în jurul centralei nucleare Zaporojie (ZNPP) cât mai curând posibil", a declarat miercuri AIEA într-un comunicat.

Centrala, aflată pe teritoriul ocupat de Rusia, a fost supusă unor bombardamente repetate, ceea ce a provocat îngrijorări cu privire la un dezastru nuclear. Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc pentru aceste atacuri.

Nu există planuri ca Grossi să se întâlnească cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul vizitei, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Atacurile cu rachete în regiunea Zaporojie s-au înmulţit în ultimele săptămâni. La începutul săptămânii, şeful administraţiei militare din regiune, Oleksandr Starukh, a declarat în cadrul unui briefing că situaţia energetică este dificilă în prezent.

Toate cele şase unităţi de la centrala nucleară din Zaporojie sunt scoase din funcţiune. Starukh a spus că "acestea se află în modul de oprire parţial la rece şi parţial la cald".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici