Al-Qaida ameninţă cu răpirea membrilor familiei regale saudite

Numărul doi în ierarhia Al-Qaida din Peninsula Arabă (AQPA) a ameninţat cu răpirea prinţilor şi oficialilor saudiţi pentru a obţine eliberarea unei militante de prim plan, arestate în Arabia Saudită, într-o înregistrare video difuzată joi pe un site islamist.

13 afișări
Imaginea articolului Al-Qaida ameninţă cu răpirea membrilor familiei regale saudite

Al-Qaida ameninţă cu răpirea membrilor familiei regale saudite

Said al-Shihri, care în prezent se află în Yemen şi care a fost deţinut la Guantanamo, le-a cerut susţinătorilor al-Qaida să "strângă informaţii şi să incite musulmanii să formeze celule pentru răpirea de creştini, prinţi din familia Al-Saud şi oficiali de rang înalt, în special miniştri şi ofiţeri".

"Le spunem soldaţilor noştri să comită aceste răpiri pentru eliberarea deţinuţilor", între care Haila al-Kossair, arestată, potrivit lui, la Buraida, în regiunea Al-Qassim, la nord de Riyad.

Ea este văduva unui membru al-Qaida ucis într-o operaţiune de securitate a autorităţilor saudite, în urmă cu şase ani. Ea este implicată în recrutarea şi finanţarea unor celule al-Qaida, potrivit televiziunii prin satelit Al-Arabiya, cu sediul al Dubai.

Said al-Shihri a deplâns faptul că această arestare, ale cărei circumstanţe nu le-a precizat, "nu a provocat decât puţine reacţii la Al-Qassim şi în Peninsula Arabă".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici