Alegeri parlamentare în Finlanda: Social-democraţii câştigă la limită în faţa principalului partid de extremă dreapta, potrivit rezultatelor parţiale

Potrivit rezultatelor parţiale, social-democraţii au obţinut cele mai multe voturi în cadrul alegerilor legislative desfăşurate duminică în Finlanda, informează Reuters.

427 afișări
Imaginea articolului Alegeri parlamentare în Finlanda: Social-democraţii câştigă la limită în faţa principalului partid de extremă dreapta, potrivit rezultatelor parţiale

Alegeri parlamentare în Finlanda: Social-democraţii ocupă primul loc, potrivit rezultatelor parţiale

După numărarea a 99,5% din buletinele de vot, Partidul Social Democrat a obţinut 17,7% din voturi, în timp ce Partidul Finlandezilor, formaţiune de extremă dreapta, a obţinut un scor foarte apropiat: 17,5%, informează Ministerul Justiţiei de la Helsinki.

Coaliţia Naţională se află pe locul al treilea, cu 17 procente, urmată de Partidul de Centru, condus de premierul Juha Sipila, care ar fi obţinut 13,8%.

Anterior, după numărarea a 47% din buletinele de vot, Partidul Social Democrat avea 18,9% din voturi, o valoare foarte apropiată de ultimele rezultate ale sondajelor de opinie.

Coaliţia Naţională, partid de centru-dreapta, condus de actualul ministru de Finanţe, Petteri Orpo, ocupa locul al doilea, cu 16,7% din voturi, fiind urmat de Partidul de Centru, condus de premierul Juha Sipila, care avea 15,5%. La acel moment, Partidul Finlandezilor se afla abia pe locul al patrulea, cu 15,4%.

În cazul în care aceste rezultate vor fi confirmate după numărarea tuturor buletinelor de vot, liderul social-democrat, Antti Rinne, ar putea deveni primul premier de stânga al Finlandei din ultimii 20 de ani. „Pentru prima dată după mulţi ani, Partidul Social Democrat este cel mai mare partid”, a declarat acesta.

Cu toate acestea, Reuters notează că formarea unei coaliţii de guvernare ar urma să fie un proces anevoios. De asemenea, având în vedere că procentele sunt apropiate, rezultatele finale ar putea anunţa un alt câştigător. Formarea unei coaliţii ar urma să fie complicată şi de partidul de extremă dreapta, Partidul Finlandezilor. Liderii principalelor partide au declarat în repetate rânduri că exclud posibilitatea de a forma o coaliţie cu acest partid naţionalist.

Partidul Finlandezilor, principalul partid de extremă dreapta, a câştigat teren, pe fondul unei campanii anti-imigraţie. Imigraţia a devenit o temă majoră de campanie în ultima perioadă, cu toate că Finlanda este una dintre cele mai omogene ţări europene din punct de vedere etnic, imigranţii reprezentând doar 6,6% din populaţie. În ianuarie, în urma unui scandal iscat în jurul unor abuzuri sexuale comise de bărbaţi străini, popularitatea Partidului Finlandezilor a început să crească, după ce formaţiunea a promis că va reduce drastic imigraţia şi va înăspri condiţiile de acordare a azilului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici