ALEGERI PREZIDENŢIALE ÎN SUA: Obama şi Romney încearcă să îşi consolideze poziţiile în Ohio, cu patru zile înainte de alegeri

Preşedintele democrat în exerciţiu Barack Obama şi adversarul său republican Mitt Romney îşi concentrau vineri eforturile asupra statului Ohio, care ar putea să ofere cheia alegerilor prezidenţiale americane, cu patru zile înaintea scrutinului.

264 afișări
Imaginea articolului ALEGERI PREZIDENŢIALE ÎN SUA: Obama şi Romney încearcă să îşi consolideze poziţiile în Ohio, cu patru zile înainte de alegeri

ALEGERI PREZIDENŢIALE ÎN SUA: Obama şi Romney încearcă să îşi consolideze poziţiile în Ohio, cu patru zile înainte de alegeri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cursa pentru obţinerea şefiei Executivului primei puteri mondiale ar putea să fie afectată prin difuzarea, la ora 12.30 GMT (14.30, ora României), a datelor lunare cu privire la şomaj, care în septembrie s-a situat la 7,8% din populaţia activă, cel mai scăzut nivel înregistrat după ianuarie 2009.

Obama, care a sosit în noaptea de joi spre vineri la Columbus, capitala statului, urmează să comenteze aceste date statistice în cadrul unui turneu în trei oraşe medii din sud-vestul Ohio, o adevărată replică în miniatură a Statelor Unite, cu zone urbane, rurale şi industriale.

Preşedintele urmează să laude din nou planul său de salvare condiţionată a sectorului construcţiilor de autovehicule, într-o regiune în care activează numeroase firme subcontractoare din industria americană de automobile, plan adoptat la începutul mandatului său, în 2009.

Acest subiect este perceput ca un punct slab pentru fostul guvernator republican din Massachusetts, după ce acesta a semnat, la sfârşitul lui 2008, un material publicat în New York Times, intitulat "Lăsaţi Detroitul să falimenteze", un lucru pe care democraţii îl amintesc cu fiecare ocazie în campania din Ohio.

"Sunt mândru că am mizat pe muncitorii americani, pe capacitatea Statelor Unite de a inventa şi pe sectorul american al automobilelor", a declarat Obama joi, în Las Vegas (Nevada, vest), unde a efectuat o escală, în ziua în care aproape că traversat Statele Unite de două ori.

Obama urmează să revină zilnic, până luni, în Ohio, un stat-cheie prin excelenţă în cadrul unor alegeri prin sufragiu indirect, care oferă o importanţă disproporţionată unor teritorii care pot trece de partea republicanilor sau democraţilor.

Situaţia în acest an este de aşa natură încât este aproape imperativ ca Romney să obţină o victorie în Ohio, dacă vrea să îi ia locul lui Obama la Casa Albă în alegerile de marţi. Altfel, el va fi nevoit să obţină victoria în aproape toate celelalte state-cheie, asupra cărora îşi concentrează efortul ambele tabere.

Între ele se află şi Wisconsin, unde Obama s-a aflat în campanie joi dimineaţa şi unde republicanul este aşteptat vineri, înainte să abordeze Ohio. În Ohio, Romney va recurge vineri seara la un tur de forţă, anunţând o "Reuniune dedicată adevăratei căi spre relansarea" economică, la care vor participa coechipierul său Paul Ryan şi soţiile celor doi candidaţi, dar şi cântăreţul Kid Rock.

În pofida asigurărilor oferite de echipa sa de campanie, potrivit căreia beneficiază de un entuziasm şi un dinamism care îi vor aduce majoritatea voturilor, timpul presează în privinţa inversării unei tendinţe care nu i-a fost favorabilă, până în prezent, potrivit unor sondaje.

Dintre ultimele nouă anchete cu privire la Ohio publicate, opt îi acordă un avans lui Obama, iar o medie calculată de site-ul RealClearPolitics estimează la 2,3 puncte procentuale avansul în intenţiile de vot de care se bucură preşedintele democrat în exerciţiu.

În ultimele 100 de ore de campanie electorală, fiecare dintre candidaţi încearcă să îi atragă pe ultimii indecişi şi îşi moderează retorica în consecinţă.

Obama a atins joi unele accente ale campaniei sale "post-partizane" din 2008, dând asigurări că a dat dovadă în cei patru ani de mandat de "voinţă de a lucra cu oricine, indiferent din ce partid provine, pentru a face ţara să avanseze".

Insistând asupra bilanţului economic slab al lui Obama, republicanul urmează aceeaşi strategie, înuşindu-şi inclusiv tema "schimbării", a democraţilor.

"Pentru a face din America o ţară puternică, din nou, este necesar să punem capăt dezbinării, atacurilor, diabolizării, este necesar să colaborăm cu celălalt partid, să îi punem împreună pe democraţii buni şi pe republicanii buni cu scopul de a acţiona pentru popor şi de a lăsa politica deoparte", a declarat Romney în Virginia (est).

Într-o campanie al cărei scop este să îşi păstreze postul, Obama subliniază că va continua să gestioneze criza provocată de ciclonul Sandy, soldat cu 40 morţi, care a lovit regiunea de Nord-Est a Statelor Unite luni seara.

Aceasă criză a adus un eveniment politic neaşteptat. Primarul din New York Michael Bloomberg, un independent, şi-a exprimat susţinerea faţă de preşedinte, salutând implicarea acestuia în lupta împotriva încălzirii globale.

Ultimele zile de campanie se vor desfăşura într-un ritm infernal. Romney a prevăzut vizite în 11 state, în decurs de patru zile, în timp ce turneul lui Obama va continua în 15 oraşe din opt state, insistând asupra Ohio până luni seara.

Preşedintele democrat în exerciţiu îşi va încheia campania luni seara la Des Moines, în Iowa, unde i se va alătura pe scenă cântăreţul Bruce Springsteen.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici