Alegeri prezidenţiale SUA 2024. Donald Trump şi Kamala Harris şi-au încheiat campania electorală

  • Donald Trump şi Kamala Harris şi-au încheiat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din SUA.
  • Cei doi candidaţi se află într-o cursă strânsă, iar astăzi, 5 noiembrie, votul dat de către americani va decide viitorul SUA.
Urmărește
1616 afișări
Imaginea articolului Alegeri prezidenţiale SUA 2024. Donald Trump şi Kamala Harris şi-au încheiat campania electorală

Alegeri prezidenţiale SUA 2024. Donald Trump şi Kamala Harris şi-au încheiat campania electorală

Republicanul Donald Trump şi democrata Kamala Harris şi-au ţinut ultimele discursuri electorale în Michigan, respectiv în Pennsylvania, într-una dintre cele mai tensionate campanii pentru alegerile prezidenţiale din SUA.

Prezentă în Philadelphia în ultima zi de campanie, Kamala Harris a îndemnat alegătorii să îşi exprime opţiunea de vot, punctând faptul că Pennsylvania ar putea fi statul care ar da verdictul privind învingătorul acestor alegeri, scrie CNN.

„Cursa nu s-a încheiat încă şi trebuie să terminăm în forţă. Aceasta ar putea fi una dintre cele mai strânse curse din istorie. Fiecare vot contează”, a spus ea.

Pe de altă parte, Donald Trump a fost prezent în Michigan, acolo unde timp de două ore a reiterat planurile sale pe care le va pune în aplicare în cazul în care va câştiga cursa pentru Casa Albă.

Totodată, potrivit Reuters, republicanul a afirmat că „acesta este ultimul” miting de campanie din cariera sa, anunţând că nu intenţionează să candideze din nou la preşedinţia SUA în cazul în care nu va câştiga alegerile din acest an.

Până astăzi, 77 de milioane de americani şi-au exprimat votul anticipat prin corespondenţă, reprezentând aproape jumătate din numărul total de alegători.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici