Alegerile din România, comentate în presa internaţională

Cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din România, care se desfăşoară duminică, a atras atenţia presei internaţionale, care subliniază misiunea dificilă a noului preşedinte, chemat să scoată ţara din criza economică şi politică.

41 afișări
Imaginea articolului Alegerile din România, comentate în presa internaţională

Alegerile din România, comentate în presa internaţională

Românii au început să voteze duminică într-un scrutin prezidenţial foarte contestat, care ar putea încheia cele două luni de criză politică şi ar putea debloca împrumutul de care România are nevoie pentru a ieşi din cea mai gravă recesiune de la căderea comunismului, în 1989, scrie Associated Press.

Ambii candidaţi au promis să scoată România din cea mai profundă criză economică şi politică din ultimii 20 de ani, să eradicheze corupţia şi să reinstaureze încrederea publică, subliniază agenţia americană, adăugând însă că şansele preşedintelui în exerciţiu, Traian Băsescu, sunt prejudiciate de o înregistrare video în care pare să lovească un băiat în vârstă de zece ani la un miting electoral din 2004.

Iniţial, Băsescu a negat această întâmplare, iar în cadrul unei dezbateri televizate de joi el a jurat pe Bibile, susţinând că nu a lovit băiatul cu pumnul în faţă sau stomac, precizează AP.

Agenţia americană adaugă de asemenea că, în opinia analiştilor, cursa este foarte strânsă.

Agenţia franceză France Presse subliniază că la aproape trei ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, noul preşedinte va avea ca misiune principală să doteze ţara cu un Guvern pentru a putea beneficia de o a treia tranşă a împrumutului acordat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), în vederea depăşirii crizei economice.

Învingătorul va dispune de trei ani fără alegeri pentru a influenţa măsurile îndelung amânate care ar putea decide dacă ţara cu 22 de milioane de locuitori poate să reia cursa pentru a ajunge din urmă Occidentul bogat, comentează agenţia britanică Reuters, precizând că România este a doua cea mai săracă ţară din UE, după vecina sa, Bulgaria, în pofida unei creşteri economice importante în perioada 2004-2008.

Viitorul Cabinet va trebui să reducă deficitul bugetar pentru ca FMI să îi acorde următoarea tranşă de împrumut, iar cheia pentru această măsură o constituie sectorul public. Cu 1,3 milioane de angajaţi, acesta numără o treime din locurile de muncă din România şi are un sistem de bonusuri obscur care de cele mai multe ori recompensează o elită aleasă, comentează agenţia britanică.

Agenţia germană DPA consideră însă că întrebarea principală este cea legată de credibilitatea ultimului sondaj de opinie înaintea scrutinului, având în vedere că Băsescu s-a aflat în spatele lui Adrian Năstase şi la scrutinul din 2004, pe care l-a câştigat. Performanţa lui Băsescu în dezbaterea televizată de joi a fost, de asemenea, mai bine primită decât cea a contracandidatului său, Mircea Geoană, susţin analiştii.

Alegerile prezidenţiale de duminică sunt văzute de majoritatea drept cruciale pentru România, scrie şi agenţia chineză Xinhua. Câştigătorul va trebui să numească rapid un premier şi să rezolve criza politică ce a amânat împrumutul de la FMI, adaugă agenţia.

Canadian Press aminteşte de filmul apărut în ultimele zile, în care Băsescu pare că loveşte un copil, şi subliniază că acesta reduce şansele preşedintelui în exerciţiu. Dincolo de această polemică, miza celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale este importantă pentru această ţară aflată în criză economică şi politică şi dominată de corupţie.

Pe plan politic, subliniază agenţia canadiană, situaţia este confuză de la destrămarea coaliţiei şi căderea Guvernului PD-L/PSD, la 13 octombrie. În acest context, alegerea preşedintelui este crucială pentru instaurarea unui Guvern, deoarece şeful statului desemnează premierul, care ulterior trebuie votat de Parlament.

Cei doi candidaţi au apreciat că scrutinul de duminică este unul dintre cele mai importante de la căderea comunismului în România, în 1989, conchide agenţia canadiană.

Şi agenţia rusă RIA Novosti prezintă alegerile din România, subliniind recesiunea puternică în care se află ţara şi necesitatea unui Guvern care să gestioneze această criză.

Postul britanic de televiziune BBC face o scurtă analiză a campaniei electorale din România, subliniind că deşi aceasta a fost dură, fiind marcată de atacuri personale şi acuzaţii, dezbaterea de joi seara dintre cei doi candidaţi s-a încheiat cu zâmbete şi strângeri de mână. BBC subliniază, de asemenea, că dezbaterea televizată a degenerat într-o farsă, ambii candidaţi părând a fi prinşi cu jumătate de adevăr, atunci când au jurat pe Biblie.

Subliniind că votul de duminică este unul decisiv pentru încheierea confuziei politice de la Bucureşti, generată de căderea Guvernului Emil Boc în octombrie, cotidianul britanic Financial Times atrage atenţia asupra mizei economice a acestui scrutin. Moneda naţională a devenit mai puternică în ultima săptămână, pe fondul speranţelor că noul Guvern va putea să elaboreze rapid un buget şi să permită FMI să îşi reia asistenţa.

Cotidianul american The New York Times consideră că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, de etnie germană, este cel aflat în centrul bătăliei pentru preşedinţia României, chiar dacă el nu candidează efectiv pentru această funcţie şi nici măcar nu este de origine română.

Saxonii, cunoscuţi în germană ca Siebenbuerger Sachsen, sunt consideraţi sârguincioşi, corecţi şi intransigenţi, un amestec atractiv într-o ţară obosită de o conducere ineficientă şi corupţie, şi una dintre cele mai afectate ţări din Europa de criza economică, comentează New York Times.

Cotidianul aminteşte, de asemenea, că România a cunoscut cele mai bune momente ale sale în timpul regilor germani, în urmă cu peste un secol, chiar dacă monarhii nu aveau legături de sânge cu populaţia germană locală.

Întrebându-se retoric dacă "Băsescu se îndreaptă spre sfârşit", postul de televiziune Euronews prezintă ultimul sondaj de opinie, care îl dă învins pe preşedintele în exerciţiu. Dar indiferent cine câştigă, subliniază acesta, noul preşedinte va avea o misiune dificilă, de a revigora economia.

Aranjamente, manipulări şi corupţie la Bucureşti, unde principalii creditori ai unei ţări aflate sub perfuzie financiară, UE şi FMI, cer garanţii de probitate din partea viitorului şef de stat român, titrează şi cotidianul France Soir, adăugând că viitorul preşedinte va avea misiunea de a continua reformele.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici