Aleksandr Lukaşenko pledează pentru implicarea SUA în negocierile privind criza din estul Ucrainei

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a pledat, într-un interviu pentru Bloomberg, pentru participarea directă a Statelor Unite în negocierile privind soluţionarea crizei din estul Ucrainei, a anunţat marţi Preşedinţia Belarusului.

510 afișări
Imaginea articolului Aleksandr Lukaşenko pledează pentru implicarea SUA în negocierile privind criza din estul Ucrainei

Aleksandr Lukaşenko pledează pentru implicarea SUA în negocierile privind criza din estul Ucrainei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Eu nu ştiu ce intenţii au americanii aici, în estul Europei, în Ucraina în principal, dar, dacă vor pace şi stabilitate, ar trebui imediat să intervină în acest proces", a afirmat Lukaşenko într-un interviu pentru Bloomberg, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei Belarusului.

"Cred că stabilitatea este imposibilă în Ucraina în lipsa americanilor", a apreciat preşedintele belarus, răspunzând unor întrebări legate de soluţionarea crizei din estul Ucrainei după semnarea Acordului de Minsk.

Grupul de contact, din care fac parte reprezentanţi ai Moscovei, Kievului, OSCE şi lideri separatişti proruşi din estul Ucrainei, a semnat pe 12 februarie, la Minsk, o înţelegere care vizează să pună capăt conflictului ucrainean. Înţelegerea a fost negociată de către preşedinţii Rusiei Vladimir Putin, Ucrainei Petro Poroşenko, Franţei Francois Hollande şi cancelarul Germaniei Angela Merkel.

Între măsurile prevăzute în documentul final se află un armistiţiu între forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii proruşi din estul ţării, crearea unei zone demilitarizate de ambele părţi beligerante, retragerea armamentului greu din regiune şi un schimb de prizonieri.

Armistiţiul a intrat în vigoare la 15 februarie, dar a fost deja încălcat de către rebelii proruşi, care au preluat controlul asupra oraşului Debalţeve, un nod feroviar strategic din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei.

Moscova este acuzată de către Kiev şi Occident de implicare - cu armament şi personal - în criza din estul Ucrainei. Rusia neagă orice implicare.

Conflictul separatist ucrainean, izbucnit în martie 2014 în regiunile Doneţk şi Lugansk, s-a soldat cu peste 6.000 de morţi până în prezent, potrivit ONU.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici