Aleksei Navalnîi continuă greva foamei deşi starea lui de sănătate se degradează. Kremlin: „Dacă este bolnav, va primi tratament”

  • Disidentul rus Aleksei Navalnîi continuă greva foamei deşi starea lui de sănătate se degradează şi acuză febră şi tuse persistentă.
  • Navalnîi se află în greva foamei de peste o săptămână, în semn de protest faţă de personalul penitenciarului, care refuză să îi ofere tratamentul medical obligatoriu pentru durerile sale de spate şi picioare.
  • Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, este de părere că ”nu putem oferi condiţii speciale anumitor deţinuţi; dacă este bolnav, va primi tratament”.
461 afișări
Imaginea articolului Aleksei Navalnîi continuă greva foamei deşi starea lui de sănătate se degradează. Kremlin: „Dacă este bolnav, va primi tratament”

Aleksei Navalnîi continuă greva foamei cu toate că starea lui de sănătate este fragilă şi are simptome de boală respiratorie, relatează CNN News.

Navalnîi a intrat în greva foamei de o săptămână, în semn de protest, după ce personalul peniteciarului a refuzat să îi ofere tratamentul medical obligatoriu împotriva durerilor de spate şi picioare. El susţine că deţinuţii nu primesc necesarul de nutrienţi şi sunt ţinuţi în condiţii insalubre.

De câteva zile, starea de sănătate a lui Navlnîi se degradează pe zi ce trece şi suferă de febră şi tuse persistentă. În apropierea lui a fost depistat un focar de tuberculoză, 3 deţinuţi din 15 fiind internaţi în spital.

”Credeţi că îi pasă cuiva? Nu, nu interesează pe nimeni, grija lor este cum să ascundă mai bine ce se întâmplă”, susţine Navalnîi.

Ziarul rus Izvestia a publicat în decursul zilei de luni un comunicat de presă conform căruia Navalnîi a fost mutat într-o secţie medicală pentru mai multe investigaţii. El a fost testat inclusiv pentru COVID-19.

Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a revenit cu un răspuns la acuzaţiile lui Navalnîi şi a anunţat că niciun deţinut nu poate pretinde tratament special.

”Nu putem oferi condiţii speciale anumitor deţinuţi. Există anumite reguli. Avem reguli şi proceduri pentru deţinuţii care se îmbolnăvesc. Prin urmare, dacă medicii vor ajunge la concluzia că este bolnav, el va primi tratamentul necesar, aşa cum îi este prescris”, a anunţat Peskov în cadrul unei conferinţe de presă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici