Aleksei Navalnîi spune că a devenit "croitoreasă" în închisoare

Politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi a declarat marţi că s-a înscris la un atelier de cusut în închisoare şi a devenit "croitoreasă", glumind că experienţa i-a schimbat atitudinea faţă de mişcarea feministă.

1594 afișări
Imaginea articolului Aleksei Navalnîi spune că a devenit "croitoreasă" în închisoare

Aleksei Navalnîi spune că a devenit "croitoreasă" în închisoare

Navalnîi, în vârstă de 45 de ani, a spus pe Instagram că autorităţile din închisoare le cer deţinuţilor să muncească şi le oferă posibilitatea de a alege între diverse roluri, printre care se numără gătitul şi cusutul, relatează Reuters.
 
El a spus că a ales să devină ceea ce conducerea închisorii numeşte croitoreasă ("shveya" în limba rusă), chiar dacă acest cuvânt este folosit în mod normal doar pentru femei.
 
În postarea sa, el a glumit spunând că acest cuvânt ar trebui să aibă şi o formă masculină în limba rusă. Experienţa l-a făcut să fie mai înţelegător faţă de oamenii pe care îi ironizase anterior pentru că cereau noi substantive cu genuri diferite.
 
Navalnîi, cel mai proeminent critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, ispăşeşte o pedeapsă de două ani şi jumătate într-o închisoare dură pentru că "ar fi încălcat termenii eliberării condiţionate".
 
Cea mai recentă postare a sa pe Instagram a apărut în ziua în care Putin urmează să ţină o convorbire video cu preşedintele american Joe Biden. Statele Unite au impus sancţiuni Rusiei după otrăvirea lui Aleksei Navalnîi cu un agent neurotoxic anul trecut. Moscova respinge acuzaţiile.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici