Ambasadorul român în Chile relatează despre cutremurul de joi după-amiază

Ambasadorul României în Chile, Valentin Florea, a relatat, joi seară, pentru MEDIAFAX, că se afla în Parlamentul din Valparaiso, în apropiere de epicentrul seismului produs în această după-amiază la momentul cutremurului, el asistând atunci la ceremonia de învestire a noului preşedinte.

81 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul român în Chile relatează despre cutremurul de joi după-amiază

Ambasadorul român în Chile relatează despre cutremurul de joi după-amiază (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"În momentul cutremurului nu eram în capitală, ci la Valparaiso, unde a fost epicentrul. Eram la Parlament, la ceremonia de învestire a noului preşedinte, Sebastian Pinera, împreună cu reprezentanţii corpului diplomatic, oficiali chilieni şi şapte şefi de stat. Cutremurul s-a produs cam cu 15 minute înainte de ceremonie. S-a simţit destul de puternic dar apoi lucrurile s-au liniştit şi a avut loc ceremonia. Aceasta s-a desfăşurat rapid, a durat maximum 20 de minute, după care clădirea a fost evacuată", a relatat ambasadorul pentru MEDIAFAX.

El a spus că nimeni din cadrul ambasadei nu a fost rănit, iar clădirea nu a fost afectată. "Este o clădire veche (are aproximativ 60 de ani - n.r.), dar foarte solidă. Nu s-a dărâmat nimic, iar noi suntem bine. Aproape că ne-am obişnuit, având în vedere că în ultimele săptămâni au fost cred că peste 200 de replici seismice", a afirmat Florea.

Ambasadorul a spus că nu are date nici în ceea ce priveşte vreo victimă în rândul comunităţii de români.

"N-am date ca românii să fi păţit ceva. Noi i-am contactat pe toţi cei despre care ştiam. Şi, inclusiv după cutremurul de la 27 februarie, am găsit unii noi, care nu erau înregistraţi la ambasadă", a spus el.

"Noi n-am primit nicio cerere de repatriere. Nu am avut cazuri cu probleme, răniţi sau morţi printre români", a spus ambasadorul.

Parlamentul chilian a fost evacuat, joi, în oraşul de coastă Valparaiso, la scurt timp după învestirea preşedintelui Sebastian Pinera, în urma alertei de tsunami emise pentru litoral, după trei replici puternice ale cutremurului din 27 februarie.

Mesaje care le cereau persoanelor prezente să părăsească sălile clădirii au fost transmise prin portavoce, iar jandarmii le-au ordonat jurnaliştilor prezenţi la ceremonie să iasă "de urgenţă".

Trei replici puternice au fost resimţite joi în mai multe oraşe din centrul Chile, generând o alertă de tsunami.

Cea mai violentă dintre replici, având o magnitudine de 7,2 potrivit institutului american de geofizică USGS, a durat aproape un minut, în jurul orei locale 11.40 (16.40 ora României). Aceasta este cea mai puternică replică resimţită după cutremurul şi valul seismic din 27 februarie, care au provocat moartea a 497 de persoane.

La scurt timp, Biroul naţional pentru situaţii de urgenţă (Onemi) a anunţat o alertă de tsunami pentru centrul ţării

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici